Criza orientală. Erdogan, vizită în Qatar

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan, aliat al Qatarului în disputa acestuia cu vecinii săi arabi din Golf, speră să efectueze o vizită în Golf în curând, pentru a discuta despre măsurile necesare în vederea rezolvării crizei, a declarat vineri ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu, potrivit Reuters.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein și Egipt au rupt legăturile cu Qatarul la 5 iunie din cauza unor acuzații că acesta ar finanța grupări teroriste și a alianței sale cu Iranul, inamic al celor patru state. Qatarul neagă acuzațiile.

"Toate eforturile noastre se concentrează pe găsirea unei soluții care să se potrivească principiilor unor relații de prietenie", a declarat Cavusoglu presei, după ce s-a întâlnit la Ankara cu omologul său din Qatar, șeicul Mohammed bin Abdulrahman al-Thani.

Erdogan a criticat lista de cereri înaintate de cele patru state arabe pentru a pune capăt sancțiunilor, printre ele numărându-se și solicitarea de închidere a bazei militare turce din Qatar.

Turcia a trimis de asemenea 200 de avioane cu ajutoare pentru Qatar de când vecinii din Golf ai acestuia au tăiat legăturile aeriene și maritime. Singura graniță terestră a Qatarului este cu Arabia Saudită.

Secretarul de stat american Rex Tillerson a părăsit joi Qatarul după un turneu prin țările din Golf în încercarea de a tempera această dispută, cea mai tensionată din ultimii ani, spunând că a făcut propuneri care ar urma să ajute la rezolvarea crizei.

În timpul vizitei, Tillerson a semnat un acord între SUA și Qatar privind combaterea finanțării terorismului, în încercarea de a calma criza.

Oponenții Qatarului spun că această înțelegere nu ajută la diminuarea îngrijorărilor, însă Cavusoglu a spus că arată sinceritatea autorităților din Qatar, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel