EXCLUSIV  Criză POLITICĂ la Chișinău. Andrei Vlășceanu, despre ASUL din mâneca lui Dodon și constrângerile Maiei Sandu

Într-un interviu exclusiv pentru DC News, analistul politic Andrei Vlășceanu a vorbit despre criza politică din republica Moldova.

Andrei Vlășceanu, analist de politică externă, a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, privitor la criza politică din republica Moldova:

„Situația la Chișinău e foarte gri, și nu e de câteva zile, ci de 30 de ani, de la Independența Republicii Moldova. Asistăm la încă un joc politic.

Dacă după Alegerile Prezidențiale majoritatea actorilor politici erau în favoarea alegerilor anticipate, domnul Chicu și-a dat demisia, s-a început procesul constituțional de alegeri anticipate, însă Maia Sandu a așteptat o lună de zile până a venit cu o propunere de premier, doamna Natalia Gavriliță, care a fost ministru de Finanțe în timpul domniei sale. Aceasta a venit în Parlament cu un mesaj foarte clar Nu mă votați, noi vrem anticipate, iar Partidul Socialiștilor, prin Igor Dodon care a avut și consultări cu Moscova, atât cu ambasadorul cât și o vizită acolo, a venit cu o propunere de premier“, precizează analistul.

Asul din mâneca lui Dodon

„Igor Dodon lansează un apel de formare a unei majorități, astfel încât candidatul domniei sale, doamna Mariana Durleșteanu, să devină viitorul prim-ministru al Republicii Moldova. Dânsa este o personalitate foarte interesantă, a fost ministru de Finanțe în Guvernul Greceanîi, care a fost din 2005 până în 2009, iar ulterior a activat în zona privată, a fost în Rompetrol, în zona de energie, chiar dânsa se recomandă cu aceste calificări și este considerată un expert în acest domeniu. Are un background foarte pozitiv. Încă de ieri primisem informații că Guvernul Gavriliță nu va trece de votul Parlamentului și că Dodon va avea o propunere de premier.

Nu se va repeta scenariul din 2019, atunci când a fost o alianță stânga-dreapta, vom avea o alianță formală între Partidul Socialiștilor și Partidul Șor, care împreună au peste 50 de mandate, o majoritate destul de lejeră astfel încât să poată vota un Guvern și să poată implementa politicile. Jocul se va muta la Maia Sandu, pentru că dânsa trebuie să desemneze premierul.

Fiind o propunere din partea PSRM-ului, posibil ca președintele să refuze această propunere, iar ulterior se va ajunge la Curtea Constituțională. În acest caz, se creează un precedent din perioada în care Dodon era președinte, când refuza să semneze anumite decrete, anumite acte, era imediat înlocuit 5 minute de președintele Parlamentului, care la acea vreme era Andrian Candu. În prezent, președinte al Parlamentului este Zinaida Greceanîi care e membră a Partidului Socialiștilor“, apreciază Andrei Vlășceanu.

Cine se teme de anticipate?

„Anumite sondaje care nu sunt publice, probabil le-au arătat socialiștilor că vor avea anumite pierderi. Votul pe listă, la nivel republican, aduce anumite riscuri, deoarece socialiștii, Ilan Șor și Renato Usatîi împărțeau același bazin electoral. Din acest punct de vedere, e posibil ca Renato Usatîi să fi făcut o gaură destul de mare în bazinul electoral al Partidului Socialiștilor“, a conchis Andrei Vlășceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel