Deputații Partidului Socialiștilor au înregistrat în Parlament un proiect de hotărâre privind Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la dezacordul dizolvării. Textul declarației a fost publicat de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco.
Potrivit unui document din Parlamentul Republicii Moldova, deputații vorbesc „despre consolidarea tuturor eforturilor pentru a evita blocajul instituțional cauzat de lipsa unui dialog bazat pe respect și diligență din partea Președintelui statului”.
Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, care este și unul dintre autorii Declarației, a propus introducerea subiectului pe ordinea de zi a ședinței plenare, însă reprezentanții Platformei DA au solicitat o pauză pentru a face cunoștință cu documentul.
Amintim că Maia Sandu a invitat astăzi fracțiunile parlamentare la consultări privind dizolvarea forului suprem ca urmare a nevotării în Parlament a hotărârii privind acordarea votului de încredere Guvernului Grosu. În acest sens, a eșuat cea de-a doua tentativă de învestire a Executivului.
„Azi am înaintat Parlamentului un proiect de lege, cu titlu de inițiativă legislativă, pentru modificarea Codului de executare nr. 443/2004. Prevederile proiectului de lege au scopul de a proteja oamenii, care au datorii și se află într-o situație financiară defavorabilă, de evacuări abuzive din propria locuință în anumite situații de risc. Cadrul normativ trebuie îmbunătățit pentru a nu permite ca cetățenii să fie lăsați fără loc de trai pe timp de iarnă, în situație de urgență sau a nu admite ca sechestrarea locuinței să fie dispusă pentru o datorie mică“, a scris Maia Sandu pe Facebook.
Ulterior, reprezentanții PSRM și Partidului „Șor” au anunțat că nu vor participa la consultările organizate de șeful statului, precizează Deschide.md.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu