Criza refugiaților: trei priorități

Iată analiza politică scrisă de europarlamentara Norica Nicolai pentru dcnews.ro: 

Uniunea Europeană este confruntată cu o criză preconizată de lungă vreme și care a reușit, în ciuda avertismentelor venite din diverse surse, să-i ia pe șefii de state europeni prin surprindere. Că războiul civil teribil din regiune va fi intensificat de sângeroasa expansiune a Statului Islamic nu se aștepta, probabil,  nimeni. Dar că valuri de refugiați vor ajunge, mai devreme sau mai târziu și pe teritoriul UE, era de așteptat. De altfel, nu vorbim de un fenomen nou, ei își fac drum deja, de ani de zile, peste Mediterana, din Africa de Nord sau Sub-Sahariană.

Aflăm aproape zilnic știri despre teroarea dezlănțuită de DAECH/ISIL în Siria și Irak. Criza refugiaților este expusă în cele mai diverse forme, de la caravanele umane ce străbat Balcanii, la conflictele de la frontierele statale, până la reacțiile complet diferite ale statelor membre.

Ce trebuie subliniat, pentru România, este că suntem, fie că vrem sau nu, un actor parte integrală a Uniunii Europene. Așadar, într-un fel sau altul, nu putem sta deoparte. Fie că ne dorim respingerea refugiaților, fie că vrem să contribuim la soluționarea problemei, avem datoria sau chiar responsabilitatea să luăm o decizie în această privință.

Personal, m-am abținut la votul despre cotele obligatorii instituite pentru toate statele membre pentru a ajuta Grecia, Italia și Ungaria, cele care sunt primele state ce au de-a face cu valurile de migranți. Dincolo de nevoia de solidaritate, nu consider că propunerea Consiliului se bazează pe o strategie pe termen lung. Îmi pare mai degrabă o reacție panicată, emoțională, fără studii clare, fără a înțelege dacă țări ca și România au capacitatea clară de a primi numărul de migranți impus sau, mai important, dacă refugiații înșiși vor accepta să vină la noi.

Dar asta nu înseamnă că putem ignora acest fenomen. Fie că ne place sau nu, chiar și dacă toți refugiații vor fi primiți, ca prin miracol, de Germania sau Franța, schimbarea va avea repercusiuni la întregul nivel UE. În acest caz, strategia cea mai bună este să încerci să previi sau să reduci criza, nu să adopți o strategie pasivă.

Consider că pentru România, există la ora actuală trei priorități clare în legătură cu această criză. Diplomația română dar și deputații europeni și liderii politici trebuie, când vine vorba de acest subiect, să cadă de-acord și să găsească puncte comune de colaborare. Aceste puncte trebuie să se dezvolte în paralel: oprirea, de urgență, a conflictului din Siria și Irak, oferirea de asistență umanitară acolo unde este necesară și crearea de facilități, în statele de primire, care să poată trata rapid cererile de azil, procesa refugiații, dar și oferi șansa de repatriere.

România trebuie să-și asume un rol activ în toate aceste probleme, altfel vom rămâne un actor pasiv, o victimă. Cotele de refugiați au fost adoptate prin majoritate, până la urmă, deci momentan obligația de a le aplica ne revine prin tratatele pe care le-am semnat. Dar putem totuși face mai mult pentru a preveni cel similar pe viitor. 

Pace în Siria și Irak

Războiul din Siria este poate cel mai complex conflict al ultimelor decenii. Un război civil între patru mari facțiuni – guvern, rebeli ”legitimi”, islamiști și kurzi, cu natură transfrontalieră în Irak și Turcia, cu trupe ruse și iraniene deja implicate, cu o comunitate internațională complet divizată. Dacă acum patru ani s-a ratat "șansa" de a susține în mod real rebelii ”legitimi”, preferați de Europa și SUA, acum Assad pare din ce în ce mai mult un partener necesar în soluționarea crizei.

Astfel, este nevoie de o Coaliție Internațională pentru Siria, un proiect comun, care să implice neapărat și Federația Rusă. Este o prioritate, iar România trebuie să participe, să joace un rol activ, diplomatic,  în elaborarea unei strategii împreună cu Rusia, SUA, UE și China, astfel încât regimul lui Assad și trupele de rebeli să ajungă la un armistițiu, iar forțele ISIL să fie eliminate, sistematic, din toate teritoriile pe care le controlează.

Va fi un efort imens și numai realitatea că genul de stat pe care ISIL încearcă să-l construiască este cel mai mare rău posibil pentru toți cei implicați poate fi liantul între posibilii parteneri. Pe termen scurt și mediu, orice resursă nu este prea scumpă pentru a opri acest model radical, terorist, care nu are nimic în comun cu umanitatea, drepturile omului și nici măcar Islamul.

Apoi ar urma, probabil, o pace fragilă, posibil chiar o federalizare. Dar de ce nu un proces de reconstrucție, un loc în care marile puteri să poată investi pentru a îi impulsiona pe localnici să-și reconstruiască viețile, de a avea un rost, de a se întoarce acasă din taberele sau mai bine zis lagărele de refugiați în care vor avea existențe precare pe toată suprafața Europei, a Turciei, a Iordaniei.

O problemă umanitară

În același timp, trebuie să recunoaștem că în teritoriile UE există zeci de mii de vieți aflate în pericol. Femei, tineri, copii, bătrâni, foarte mulți dintre ei trăiesc în condiții precare, pe un continent în prag de iarnă, fără adăpost și care și-au irosit ultimele resurse pentru a ajunge aici. Fie că ne place sau nu, aceste vieți sunt, odată ajunse pe teritoriul Uniunii, responsabilitatea noastră.

Fără a ne gândi la integrare, sau soluții pe termen lung – pentru că, așa cum am spus mai sus, ceea ce trebuie să ne dorim este un loc pentru acești oameni să se poată întoarce acasă – trebuie să le oferim asistență. La fel cum UE trimite ajutoare în țări unde au avut loc dezastre naturale sau epidemii, la fel cum toate statele, inclusiv România contribuie la aceste acte de solidaritate, va trebui, pe termen scurt, să facem ceva.

Nu cred că România poate fi o țară unde mii de cetățeni sirieni, irakieni, afgani să poată găsi o casă, să se poată integra ușor. Sunt nenumărate motive, culturale, de limbă, religioase, defecte de percepție și înțelegere atât ale lor cât și ale noastre, o problemă a locurilor de muncă adecvate și suficiente. Dar România este o țară de oameni solidari și umani: în același timp cu încercarea de a găsi o soluție pentru Siria, putem și avem datoria să contribuim la eforturile statelor membre de a oferi asistență umanitară de urgență pentru refugiații aflați în pericol pe teritoriul Uniunii.

Capacitate de a acționa acolo unde este nevoie

Așa cum am spus mai sus, această asistență nu înseamnă neapărat, și din motive obiective, o asistență pe teritoriul României. Nu suntem în Spațiul Schengen, nu avem aceeași imagine prosperă în imaginarul colectiv al refugiaților ca și Germania sau Franța, nu avem capacități de primire adecvate – deci noi nu suntem o țintă pentru acești oameni. Dar este clar că țările de acces, Italia, Ungaria, dar mai ales Grecia, nu pot face față singure și sunt depășite de situație.

Este nevoie de resurse imense, financiare și umane, pentru a crea rapid centre de primire, de procesare, de creare de documente, de ajutor umanitar. Și este nevoie de ele urgent. Grecia este o țară falimentară cu un guvern în conflict cu restul Uniunii, iar Ungaria este condusă de un partid cu înclinații anti-democratice, pentru care este evident greu să coopereze așa cum trebuie și care are reacții politice cel puțin retrograde. Gardul propus de guvernanții unguri, un proiect scump și de durată, nu ar fi nici măcar o soluție de moment, pentru că, așa cum proiecte similare ne-au arătat pe tot mapamondul, există prea multe soluții pentru migranții care înfruntă astfel de bariere. De exemplu, o scară.

[citeste si]

Astfel, ne confruntăm cu o problemă dublă. Trebuie în primul rând să putem convinge unele guverne (ale unor țări din spațiul Schengen) să accepte că, în calitate de țări frontaliere, au o responsabilitate. Apoi trebuie să contribuim cu toții pentru a le da resursele să-și îndeplinească această responsabilitate. Putem chiar să ne gândim la trimiterea de resurse umane ca și faimoasele "Grupuri de Luptă" europene, proiect la care participă și România, pentru a construi tabere sau a ajuta la securizarea frontierelor. România are de altfel o practică lungă și prestigioasă în trimiterea de personal medical în misiuni umanitare sau polițienești. De ce nu, o contribuție europeană de urgență în aceste țări.

Nu în ultimul rând, trebuie să cream căi de întoarcere. Dacă reușim să stabilizăm Siria și dacă putem salva viețile celor în pericol, trebuie să le creăm facilitatea de repatriere. Ne va costa – dar va fi mai ieftin și mai eficient pe termen lung decât alternativa.

Dincolo de aceste priorități, câteva alte comentarii. Relația dintre Spațiul Schengen și această criză este una complexă pentru România. Dacă eram în acest spațiu, împreună cu Bulgaria, cu siguranță am fi fost și noi o țară de tranzit sau poate o țară de intrare, dinspre Balcani. Dar nu una principală – din raționamente geografice simple.

În același timp, dacă se continuă discriminarea politizată a României când vine vorba de Schengen, aceasta nu este decât un semnal pentru alte state membre cu rețineri față de criza migranților. Realitatea este că până acum, deși îndeplinim absolut toate criteriile, nu am fost primiți decât din motive de politică internă, naționalistă, invocate de unele state membre. Acest lucru slăbește validitatea criteriilor Schengen și a întregului tratat.

Acum, când asistăm cu toții la incapacitatea unor state limitrofe de a-și proteja frontierele față de sute de mii de oameni, avem toate drepturile de a pune sub semnul întrebării întregul proiect al spațiului liber de circulație european - și să deplorăm faptul că suntem ținuți în afară lui din cauza unor politici meschine, care servesc interesele unor partide din nord vestul Europei. Orice s-ar zice, România este un start cu caracter absolut european și trebuie să ne primim drepturile în același timp în care contribuim la soluționarea problemelor comune.

Notă: Titlul de homepage și lead-ul aparțin redacției. Titlul și conținutul textului aparțin autorului

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News