Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit, sâmbătă, despre situaţia extrem de tensionată dintre Ucraina şi Rusia.
"Situația, din păcate, rămâne în continuare foarte tensionată, așa cum ați spus. Am constatat în ultimele zile o serie de declarații ale părții ruse care susține că o parte a trupelor din proximitatea Ucrainei și din regiunea Mării Negre au început să se retragă.
Pe de altă parte, constatăm, potrivit informațiilor de specialitate din mediul aliat, că această informație nu se confirmă, dimpotrivă, informațiile disponibile arată că partea rusă continuă să consolideze prezența militară la frontiera cu Ucraina. În același timp, constatăm o mutare interesantă a Federației Ruse, prin solicitarea adresată de către Duma de Stat președintelui Putin de a recunoaște ca entități independente regiunile separatiste din estul Ucrainei.
De asemenea, am putut să constatăm la conferința de presă pe care Președintele Putin a susținut-o împreună cu cancelarul Germaniei, tot în această săptămână, folosirea de către Președintele Putin a termenului de 'genocid' cu privire la situația din estul Ucrainei. Prin urmare, elementele pe care le avem la dispoziție nu ne arată nicio dezescaladare, nicio detensionare a situației de criză", a declarat ministrul Bogdan Aurescu la emisiunea "Be EU", realizată de Sabina Iosub la Antena 3.
"Efortul României din această perioadă a fost extrem de intens, pentru că alături de partenerii și aliații noștri din NATO, alături de celelalte state membre ale Uniunii Europene, în relația cu partenerul strategic american, am încercat să găsim soluții pentru dialog, soluții pentru dezescaladare. După cum știți, pe 26 ianuarie au fost transmise Federației Ruse răspunsuri scrise atât din partea Statelor Unite, cât și din partea NATO la propunerile de tratate pe care Federația Rusă le-a înaintat în luna decembrie.
Aceste răspunsuri scrise pe de o parte subliniază cu claritate ceea ce este inacceptabil în propunerile părți ruse, adică acele încercări de a modifica o serie de parametri importanți, cheie, ai arhitecturii europene de securitate", a mai transmis ministrul Afacerilor Externe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu