Pe lângă criza economică ce a lovit Europa, continentul este în mijlocul unei crize a ratei de fertilitate, relatează "The economist".
15 ţări au întocmit rapoarte cu privire la rata fertilităţii, iar 11 dintre ele înregistrează scăderi în anul 2011. Statisticile arată că cele mai dramatice scăderi s-au cuantificat în ţări puternic lovite de criza economică. Tomas Sobotka, de la Institutul Demografic din Viena, atrage atenţia asupra faptului că evoluţia ratei fertilităţii din ultimii 10 ani a fost complet ştearsă în doar trei ani.
Un declin a fost înregistrat şi în ţările nordice, care nu au o rată a şomajului foarte mare sau tăieri masive în bugetul de stat. De exemplu, rata fertilităţii în Danemarca a scăzut de la 1.88 în 2010, la 1.76 în 2011. Marea Britanie, însă, are o rată a fertilităţii ridicată.
Indiferent de nivelul ratei de fertilitate, cercetătorii spun că tendinţa este similară pe întreg continentul: fertilitatea în creştere, înregistrată în decursul a 10 ani, s-a oprit în jurul anului 2008, când criza economică s-a făcut simţită pe continent şi a început să scadă în 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu