CROAȚIA - CAMERUN 4-0. Africanii merg acasă de la CUPA MONDIALĂ

Croaţia a marcat pentru prima oară patru goluri în istoria participărilor sale la Cupa Mondială şi continuă să spere la calificarea în optimile de finală, după ce a învins cu 4-0 naţionala Camerunului, într-un meci contând pentru grupa A disputat în jungla amazoniană, la Manaus.

Africanii, aflaţi la a şasea înfrângere consecutivă la turneele finale, au devenit astfel a treia echipă eliminată din competiţie în Brazilia, după deţinătoarea titlului, Spania, şi Australia.

Pentru a merge mai departe, Croaţia trebuie să câştige meciul cu Mexic, care este programat pe 23 iunie, la Recife.

Ambele echipe erau obligate să câştige, după ce pierduseră primele meciuri din grupă, iar camerunezii, care nu s-au putut baza pe vedeta Samuel Eto'o, accidentat, au avut un început de meci mai bun. Totuşi, cei care au marcat au fost croaţii, prin veteranul Ivica Olic, care a trimis mingea în poartă din câţiva metri în minutul 11, la capătul unei faze în care apărarea africană şi-a arătat limitele.

Citește și: BRAZILIA - CROAȚIA 3-1. NEYMAR și OSCAR au evitat o surpriză uriașă

Jocul a continuat să fie echilibrat, dar, cu cinci minute înainte de pauză, Alexandre Song l-a lovit inexplicabil cu cotul pe Mario Mandzukic şi a fost eliminat. Din acel moment, meciul s-a transformat într-un monolog al echipei lui Niko Kovac.

La trei minute după pauză, Ivan Perisic, cel care a pasat decisiv la deschiderea scorului, a dublat avantajul naţionalei croate, la capătul unei curse senzaţionale pe partea stângă. Aproape imediat, Mandzukic a avut şansa de a face 3-0, dar a trimis pe lângă poartă, în situaţie de unu contra unu cu Itandje. Atacantul lui Bayern Munchen nu a mai ratat însă în minutul 61, atunci când a marcat cu o lovitură de cap, după cornerul executat de Danijel Pranjic.

Citește și: MEXIC - CAMERUN 1-0, în GRUPA A: GREȘELI uriașe de ARBITRAJ

Acelaşi Mandzukic a devenit primul croat care reuşeşte o dublă la Cupa Mondială în minutul 73, trimiţând mingea în poartă din apropiere, după ce Itandje a respins şutul iniţial al lui Eduardo. Până la final, croaţii au irosit uşor câteva contraatacuri foarte bune, în timp ce camerunezii au avut o singură şansă importantă de a marca primul lor gol în Brazilia, dar Stipe Pletikosa a reuşit să respingă de sub bară o lovitură de cap a lui Pierre Webo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel