Echipa Croaţiei, finalista Cupei Mondiale de fotbal 2018, a fost întâmpinată de mai bine de 100.000 de persoane la Zagreb, luni, la întoarcerea în ţară, scrie ziarul belgian Le Soir.
Un oraş în roşu şi alb, capitala Croaţiei îi aşteaptă cu entuziasm pe "Vatreni", vicecampioni mondiali, învinşi de Franţa în finala competiţiei (2-4). Avionul echipei naţionale a aterizat la Zagreb puţin înainte de ora locală 15,30.
Jucătorii, conduşi de căpitanul Luka Modric, au coborât din avion după selecţionerul Zlatko Dalic şi Davor Suker, preşedintele Federaţie croate de fotbal, care purtau un drapel naţional mare. Pe pista aeroportului, pe care era întins un covor roşu, jucătorii au fost întâmpinaţi de zeci de ziarişti. Ei urmau să ajungă, cu autocarul, în piaţa centrală din Zagreb, unde sunt aşteptaţi de mai mult de 100.000 de persoane, potrivit presei. Numeroşi oameni aşteaptă de mai multe ore, în ciuda căldurii, după ce duminică a plouat în mare parte a zilei. Transportul public este gratuit luni.
Un număr record de suporteri
Locuitorii Zagrebului spun că atâta lume pe străzile capitalei nu a mai fost din 1996, de la o manifestaţie împotriva preşedintelui de atunci, Franjo Tudjman, şi de la revenirea în ţară a generalului Ante Gotovina, achitat de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga în 2012 şi considerat de croaţi un erou al războiului de independenţă împotriva forţelor sârbe (1991-1995).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu