Croaţia, în stare de şoc: Un fost jandarm a împuşcat mortal şase oameni într-un azil

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un val de emoție a cuprins Croația, după ce șase persoane au fost ucise într-un azil. Conform primelor date ale investigației, atacul a fost comis de un fost jandarm, care a fost arestat imediat de poliție.

Luni, la scurt timp după ora locală 10 (08.00 GMT), poliţia din oraşul croat Daruvar, la circa 100 de km de Zagreb, a primit un apel care anunţa că un bărbat a ucis şi rănit mai mulţi oameni într-un azil de bătrâni; forţele de intervenţie au găsit la faţa locului patru trupuri neînsufleţite şi patru răniţi care au fost spitalizaţi imediat, transmite AFP.

Şeful serviciului regional de urgenţe, Nenad Mrzlecki, a declarat iniţial presei locale că bilanţul provizoriu era de cinci morţi şi trei răniţi, dintre care unul grav. "Echipajele noastre sunt în continuare pe teren, iar prioritatea este să acordăm tuturor ajutorul necesar", a adăugat el.

Ulterior, directorul poliţiei naţionale, Nikola Milina, a actualizat informaţia: şi-au pierdut viaţa cinci rezidenţi din azil şi un angajat.

Atacatorul a fost arestat rapid şi s-a declanşat o anchetă. Din primele informaţii dezvăluite de presa locală, se pare că respectivul este un fost jandarm în vârstă de 51 de ani, iar printre victime se află mama acestuia. El a fost găsit de poliţie într-o cafenea din apropiere.

Potrivit lui Milina, suspectul avea antecedente de tulburare a ordinii publice şi violenţă domestică.

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovici, a afirmat că este "răscolit" de crima "sălbatică şi fără precedent"

Circa 30 de curioşi se adunaseră în faţa azilului, a constatat un corespondent al AFP. În instituţie locuiau aproximativ 20 de bătrâni.

Cei de faţă nu au dorit să comenteze, unii fiind chiar ostili faţă de prezenţa jurnaliştilor.

Nici procurorul general Ivan Turudic nu a făcut declaraţii; el a intrat direct în clădire, unde lucrau deja mai mulţi poliţişti criminalişti.

Primarul din Daruvar, Damir Lnenicek, a declarat televiziunii regionale N1 că îi este greu să înţeleagă "cum s-a putut întâmpla asta în oraşul nostru, în ţara noastră". El a adăugat că localnicii sunt în stare de şoc şi că nu se poate spune ce a declanşat atacul, urmând ca motivul să fie stabilit în urma anchetei.

Prim-ministrul Andrej Plenkovic a reacţionat printr-un mesaj în reţeaua X, transmiţând condoleanţe familiilor. "Suntem consternaţi (...) Aştept ca autorităţile competente să stabilească toate circumstanţele acestei crime groaznice".

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovici, a afirmat pe Facebook că este "răscolit" de crima "sălbatică şi fără precedent", care constituie un "avertisment înspăimântător" şi un "apel la toate instituţiile competente să facă mai mult pentru a preveni violenţa din societate"; el a menţionat necesitatea unui "control şi mai riguros al posesiei de arme de foc".

AFP menţionează că atacul de la Daruvar este unul din cele mai sângeroase din Croaţia, ţară cu o populaţie de 3,8 milioane de locuitori, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel