Cronica lui Turambar. Mirel Palada despre Italia – Anglia, 2–1: Doi dueliști eleganți și preciși

Vezi și: Turambar, despre Uruguay-Costa Rica. Cronica morții bătrînei Azul

Iată comentariul lui Mirel Palada după confruntarea ITALIA - ANGLIA 2-1, din GRUPA D a CUPEI MONDIALE 2014:

„Italia – Anglia: 2 – 1. Doi dueliști eleganți și preciși

Dacă meciul Spania - Olanda a fost ca unul de box, în care loviturile au fost mustoase, zvîcnite, instinctive, pe emoție și adrenalină și croșeu-upercut-knockout, cu furie, cu furie, meciul Italia - Anglia a fost un meci de scrimă, cu doi dueliști eleganți și profesioniști pînă în vîrful instrumentului ugigaș. Doi dueliști în cămăși albe, de satin, care își țin o mînă la spate și cu cealaltă, înfășurată în dantelă barocă, fandează rotund, tatonează, mai bagă vîrful, retrag repede, un dans necruțător, dar reținut, controlat, cu multă disciplină în periculozitatea sa. Englezii un pic mai butucănoși, italienii un pic mai riguroși. 

A fost meciul cel mai echilibrat de pînă acum, în care nici o echipă nu s-a desprins la un moment dat, să joace țonțoroiul pe epuizarea celeilalte. Englezii puteau să marcheze pînă în ultimul moment. N-au făcut-o. Dar ar fi putut s-o facă. Iar italienii au greșit o singură dată, atunci cînd imediat după primul gol le-au permis englezilor să replice, într-o fază tipic englezească, viguroasă, no cheap thrills, straight to the point, pase lungi, exacte.

În schimb, după al doilea gol italienii au știut să închidă jocul, să potolească, să stăpînească ritmul, și deși au stat spre sfîrșitul meciului mai mult în fața porții lor, n-au dat niciodată semn că și-ar pierde stăpînirea. Profesioniști pînă la ultima fază.

Spuneam la începutul meciului că la rugby, sportul la care eu mă pricep mult mai bine și știu gustul fiecărei echipe în parte, un meci Anglia – Italia este unul de rîs, puternic dezechilibrat, în timp ce la fotbal situația este mult mai echilibrată, iar Italia e favorită.

S-a întîmplat ca tocmai ieri să se joace la rugby, în cadrul turneelor de vară, al doilea meci Noua Zeelandă – Anglia. Iar aseară italienii la fotbal au jucat exact precum Noua Zeelandă la rugby: eficient, precis, necruțător, elegant, ca un spadasin care nu transpiră și are și timp să facă floricele din spadă.

Englezii, atît la rugby, cît și la fotbal, au pierdut la mustață, fără a înclina steagul, dar nici fără a reuși cu adevărat. Cum ar zice ei în limba lor: they were good, but not quite good, not good enough. They couldn't quite make it. Iar unul din comentatorii partidei de rugby a spus ceva despre rugbiștii englezi ce se potrivește de minune și situației echipei britanice de fotbal: "Anglia joacă bine. Acum trebuie să învețe să joace și cu stil, să aibă acel ceva în plus care să facă trecerea de la performanță la excelență".

Exact așa a fost și aseară, în partida Italia – Anglia. Au fost buni, dar le-a lipsit acea zvîcnire de talent care face diferența dintre foarte bun și deosebit. Au dat un gol excelent. Atît. În schimb, italienii au respirat profesionalism și talent și eleganță mai tot jocul. Iar personificarea acestui stil a fost Balotelli, urît ca naiba și priceput ca o panteră, eficient, elegant, talentat, necruțător.

A fost noaptea Italiei. Mă doare sufletul să o spun, căci nu țin cu ei – v-am spus cum mi-au stricat copilăria cu pomanagiii lor de Paolo Rossi și de Schillaci? – dar aseară au fost clar mai buni. Jos pălăria pentru macaronarii pomanagii dați cu ulei de măsline prin păr. Ce-i al lor e pus deoparte: la altele nu s-or pricepe ei, dar la fotbal excelează.

Și iată cum astfel, după jocul de aseară, încet-încet începem să ne facem o primă idee despre principalele favorite la trofeu. Pînă acum Italia și Olanda au confirmat cu panaș, Brazilia a șchiopătat, Anglia a fost aproape să, iar Spania a clacat dezastruos. Mai rămîne să-i vedem pe argentinieni și pe nemți – unii spun și pe portughezi, deși știm cu toții că portughezii și englezii dezamăgesc la fiecare ediție de Campionat Mondial - și să ne facem o primă impresie despre cine se anunță favorit anul acesta.

Eu țin cu Brazilia, cum o fac de-o viață întreagă, de cînd eram copil în anii '80 și am fost fermecat de generația lui Zico și Socrates...:)”.

Citește și: Cronica lui Turambar. Mirel Palada comentează pentru DCNews meciurile de la CM 2014: "După lebăda neagră, un cîrd de rațe șchioape"

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News