Băsescu, atac inutil la monarhie. Vezi aici cronica prezenţelor Regelui Mihai în Parlament

Merită, deci, să facem o scurtă trecere în revistă a relaţiei instituţionale dintre Rege şi Parlament.

Succesiunea

Şi au zis către el: „Tu ai îmbătrânit, iar fiii tăi nu-ţi urmează căile. De aceea pune peste noi un rege, ca să ne judece acela, ca şi la celelalte popoare!” I Regi, 8:5

Majestatea Sa Regele Mihai I al României s-a născut la 25 octombrie 1921. În mod normal, relaţia sa cu Parlamentul ar fi trebuit să înceapă de-abia în 1939, la împlinirea vârstei de 18 ani, căci între el şi Regele Ferdinand se afla Principele Carol, Moştenitor al Coroanei. Însă acestea nu erau vremuri normale. Din cauza escapadelor personale, Principele Carol a declanşat o criză a succesiunii, care a determinat Parlamentul să accepte renunţarea sa la tron, în favoarea fiului său. Aşa a apărut Regele Mihai pentru prima oară în dezbaterea Parlamentului.

LEGE

pentru recunoaşterea A.S.R. Principele Mihai ca Principe Moştenitor al României

DIN 5 IANUARIE 1926

Art. unic. - Adunările Naţionale Constituante primesc renunţarea A.S.R. Principele Carol la succesiunea Tronului şi la toate drepturile, titlurile şi prerogativele de cari, în virtutea Constituţiei şi a Statutului Familiei Regale, se bucura până astăzi ca Principe Moştenitor al României şi membru al Familiei Domnitoare.

Pe temeiul art. 77 din Constituţie, ele constată că succesiunea Tronului României revine astfel de drept A.S.R. Principele Mihai, coborâtorul direct şi legitim, în ordinea de primogentură bărbătească a Regelui Domnitor.

Cu aceeaşi ocazie, Regele Ferdinand, care îşi cunoştea starea sănătăţii şi posibilitatea de a nu mai avea mult de trăit, a propus o Regenţă, şi de asemenea a modificat Testamentul său în sensul transmiterii Domeniului Regal Peleş şi a altor bunuri direct către noul Principe Moştenitor, cu excluderea fiului său, Carol.

LEGE

pentru primirea de Reprezentaţiunea Naţională a Regenţei numită de M.S. Regele Ferdinand I

DIN 5 IANUARIE 1926

Art. unic. - Reprezentaţiunea Naţională, întrunită conform art. 79 din Constituţie, primeşte Regenţa instituită de M.S. Regele Ferdinand I, pe temeiul art. 83 din Constituţie, pentru a exercita puterile Regale şi tutela A.S.R. Moştenitorul Tronului, în cazul când acesta ar fi chemat să domnească în timpul minorităţii Sale.

Reprezentaţiunea Naţională primeşte numirea celor trei persoane cari compun această Regenţă: A.S.R. Principele Nicolae, Î.P.S.S. Dr. Miron Cristea, Patriarhul României, şi d-l George Buzdugan, actualul prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Deşi tragic, acest moment, survenit la 3 ani de la Marea Unire şi în focul efortului de reconstrucţie şi integrare naţională, a reprezentat apogeul constituţionalismului parlamentar. Reprezentaţiunea Naţională s-a întrunit şi şi-a exercitat fără cusur atribuţiile, de a fi o voce a naţiunii, şi cu responsabilitate a stabilit cursul succesiunii la Coroana ţării.

La numai un an mai târziu, Regele Ferdinand trece în nefiinţă, şi odată cu el stabilitatea şi echilibrul inter-partidic pe care cu greu le impusese unei naţiuni natural îndreptate către dispută politică. Regenţa îşi intră în funcţie, iar Majestatea Sa Regele participă în Parlament la învestirea acesteia, prin depunerea jurământului faţă de el.

Imaginea micului Rege a făcut înconjurul lumii, fiind una dintre cele mai celebre coperte ale revistei Time. Ea trebuie să ne mai reamintească ceva: Regele nu are o singură „istorie” în spate (al Doilea Război Mondial, comunismul şi exilul), care oricum ar fi gârbovit pe oricine, ci două „istorii.” Conştiinţa sa despre mersul politic şi statal al României nu a început în 1944, ci atunci şi-a atins momentul curajului suprem. Ea a început în 1926, în ciuda vârstei fragede. Regele încă îşi aminteşte momentul decesului bunicului său şi al proclamării sale. Au trecut 84 de ani.

„Restauraţia”

„Veţi suspina atunci sub regele vostru, pe care vi l-aţi ales, şi atunci nu vă va răspunde Domnul.” I Regi 8:18

Instabilitatea politică şi manevrele personale organizate de diferitele forţe aflate la conducerea României au condus, ca întotdeauna, la alterarea cursului normal şi senin al istoriei, de data aceasta într-un sens cu efecte tragice atât pe plan personal, pentru cei implicaţi, cât şi pe plan naţional. La 7 iunie 1930, în pregătirea sosirii lui Carol la Bucureşti, Regenţa demisionează, convocând Reprezentaţiunea Naţională.

Jurnalul Consiliului de Miniştri

DIN 7 IUNIE 1930

Înalţii Regenţi, Sanctitatea Sa Miron, Patriarhul României şi Constantin Sărăţeanu, demisionând astăzi, 7 Iunie 1930, Consiliul de Miniştri, În şedinţa sa de astăzi, 7 Iunie 1930,

Exercitând în numele poporului român, pe temeiul art. 81 din Constituţiune, puterile constituţionale ale Regelui, şi Pe baza art. 79, 82 şi 83 din Constituţiune, Decide:

Corpurile legiuitoare, întrunite într'o singură Adunare, ca reprezentaţiune naţională, în ziua de 8 Iunie 1930, la ora 11, vor decide asupra exercitării prerogativelor Regale, potrivit dispoziţiunilor capitolului II, secţiunea I din Constituţiune.

Parlamentul se întruneşte a doua zi, anulează legea succesiunii adoptată sub Regele Ferdinand şi proclamă pe Carol al II-lea Rege. Din nou, Regele Mihai are nu o abdicare forţată în spate, ci două. Prima, având ca autor chiar pe cel de la care ar fi trebuit să se aştepte la cea mai mare dragoste, înţelegere şi ajutor, tatăl său, a fost şi un moment de revenire a României la o formă de monarhie electivă, sistem de guvernare abandonat prin alegerea lui Carol I ca Domn, tocmai pentru a evita impunerea acelui Şef de Stat care să satisfacă numai interesele unei forţe politice, şi pentru a curma instabilitatea la Coroană. Nu a fost să fie. Interesele de partid, cele comerciale precum şi obsesia naţională pentru un „conducător” puternic au primat. Şi, natural, naţiunea şi-a primit „conducătorul” în numai zece ani.

Dezastrul războinic

Pus-au cadavrele robilor Tăi mâncare păsărilor cerului, trupurile celor cuvioşi ai Tăi, fiarelor pământului. Psalmii 78:2

La 5 septembrie 1940 se proclamă cele trei Decrete Regale care pun pecetea pe sfârşitul vieţii parlamentare democratice a României. În funcţie de opinia politică şi constituţională a fiecăruia, aceasta a fost reluată în 1992 (52 de ani), 2003 (63 de ani) sau deloc. Le redăm conţinutul pentru a aminti cât de benigne, hotărâte şi „pro-active” pot să arate aceste decizii, care din păcate au în continuare mulţi susţinători, nu numai istoric, ci şi pentru viitor. Mai trebuie menţionat că, în 1939, Regele îşi ia oficial locul în Parlament ca Senator de Drept.

DECRET REGAL

pentru formarea unui nou guvern

DIN 5 SEPTEMBRIE 1940

CAROL al II-lea, Văzând demisiunea ce Ne-a înfăţişat Guvernul Nostru, Am decretat şi decretăm:

Art. I. Această demisiune este primită de Noi.

Art. II. D-l General Ion Antonescu este numit preşedinte al Consiliului Nostru de Miniştri şi se însărcinează cu formarea noului guvern.

Dat în Bucureşti la 4 Septembrie 1940.          CAROL Nr. 3.051.

DECRET REGAL

pentru suspendarea Constituţiei

DIN 5 SEPTEMBRIE 1940

CAROL al II-lea, Văzând starea de extremă necesitate în care se găseşte Ţara, Am decretat şi decretăm:

Art. 1. - Se suspendă Constituţia promulgată la 27 Februarie 1938 şi publicată în Monitorul Oficial Nr. 48 din 27 Februarie 1938.

Art. 2. - Corpurile Legiuitoare se disolvă pe data acestui Decret-Lege.

Art. 3. - Preşedintele Consiliului Nostru de Miniştri este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestui decret.

Dat în Bucureşti la 5 Septembrie 1940.          CAROL Preşedintele Consiliului de Miniştri,            General Ion Antonescu Nr. 3.052.

DECRET REGAL

pentru învestirea cu depline puteri şi reducerea prerogativelor regale

DIN 5 SEPTEMBRIE 1940[2]

CAROL al II-lea, Având în vedere decretul-lege Nr. 3.052 din 5 Septembrie 1940, Am decretat şi decretăm:

Art. I. Investim pe d-l General Ion Antonescu, preşedintele Consiliului de Miniştri, cu depline puteri pentru conducerea Statului Român.

Art. II. Regele exercită următoarele prerogative regale:

a) El este Capul Oştirii;

b) El are dreptul de a bate monedă;

c)      El conferă decoraţiunile române;

d)     El are dreptul de graţiere, amnistie şi reduceri de pedepse;

e) El primeşte şi acreditează ambasadorii şi miniştri plenipotenţiari;

f) El încheie tratate;

g) Modificarea legilor organice, numirea miniştrilor şi sub-secretarilor de Stat se va face prin decrete regale contrasemnate de preşedintele Consiliului de Miniştri.

Art. III. Toate celelalte puteri ale Statului se exercită de preşedintele Consiliului de Miniştri.

Dat în Bucureşti la 5 Septembrie 1940.          CAROL

Preşedintele Consiliului de Miniştri    General Ion Antonescu Nr. 3.053.

Istoria ne-a arătat ce consecinţe poate avea punerea întregii puteri în mâinile unui singur om. Nu mai puţin, aceste trei decrete ne arată şi condiţiile în care s-a produs venirea la Coroană a Regelui Mihai, o zi mai târziu. Acesta venea la o Coroană lipsită de corespondentul său natural, între puterile Statului - Parlamentul. Mai mult, Coroana era lipsită şi de prerogativele sale fundamentale, adică acelea de a salva fiinţa Statului în perioade de criză, acestea fiind delegate de Carol. Actul de la 23 august 1944 a fost cu atât mai remarcabil cu cât Regele avea de partea sa nu vreo putere juridică semnificativă, deoarece aceasta îi fusese negată de tatăl său şi de „conducător” ci doar legitimitatea morală a reprezentării ultimului Şef de Stat democratic, şi mai mult, dragostea naţiunii.

Suveranul şi recuperarea democraţiei

Mulţimea înţelepţilor este mântuirea lumii şi un rege cuminte înseamnă bunăstarea poporului. Înţelepciunea lui Solomon 6:24

Revenend la 6 septembrie 1940, Regele depune jurământul, pentru prima oară ca Suveran major.

JURĂMÂNT

„Jur Credinţă Naţiunii Române. Jur

să păzesc cu sfinţenie legile Statului.

Jur să păzesc şi să apăr fiinţa Statului

şi integritatea teritoriului României.”

„Aşa să-Mi ajute Dumnezeu.”

MIHAI

PROCES-VERBAL

6 Septembrie 1940

Acest jurământ s'a prestat în faţa noastră de către Majestatea Sa Mihai I-iu, Rege al României.

Drept care am încheiat prezentul proces-verbal.

General Antonescu

† Nicodim, Patriarh

D.G. Lupu, prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie.

Un jurământ respectat, chiar dacă pentru acest lucru a fost nevoie să treacă patru ani, să se dovedească politica strategică falimentară a „conducătorului” şi să se constituie o coaliţie de forţe îndeajuns de determinate pentru ca iniţiativa şi bravia personală a Regelui să nu rămână în van.

Aici nu este locul reluării actului de la 23 august 1944, decât din perspectivă constituţională şi parlamentară. Reamintim că în acel moment, Regele nu avea un Parlament, acesta fiind dizolvat de 14 ani. Prima preocupare a Regelui a fost reintroducerea democraţiei şi a libertăţilor, ca gest-garanţie, ştiind că nici noii aliaţi sovietici nu iubeau aceste concepte, pe cât nici „conducătorul” nu le iubise.

Astfel, Regele a dat Decretul nr. 1.626/1944 pentru fixarea drepturilor Românilor în cadrele Constituţiunii din 1866 şi cu modificările Constituţiunii din 29 martie 1923, din 31 august 1944. Alegerea este semnificativă. Regele nu a considerat Constituţia din 1938 una democratică, şi nu a vrut să se raporteze la un regim de guvernare autoritar, ci la unul democratic. Până la organizarea Reprezentaţiunii Naţionale, Regele exercită puterea legislativă la propunerea Consiliului de Miniştri. De menţionat că în primele guverne de după 1944, Regele a încercat să impună persoane fie neutre (tehnicieni militari), fie reprezentative ale tuturor forţelor politice, şi în special ale partidelor istorice, pe care le considera ca elemente fundamentale ale structurii politice a României, în ciuda trecutului lor frământat. Cu alte cuvinte, pentru Rege chiar şi în momentele cele mai grele, credinţa în democraţie a fost mai puternică decât tentaţia de a acţiona „cu o mână de fier.”

Din păcate, strategia pe care Regele înscrisese sistemul politic român nu a funcţionat, în sensul că, deşi prin Decretul nr. 2.218/1946 privind exercitarea puterii legislative se instituia Reprezentaţiunea Naţională unicamerală, într-un singur corp numit Adunarea Deputaţilor, aceasta, din cauza fraudei electorale evidente, nu a fost compusă democratic. Mai mult, forma sa unicamerală, contrară tradiţiilor democratice româneşti, fusese impusă de liderii comunişti, temători de atitudinea mai înţeleaptă şi stabilă a Senatului. Aceasta, într-un fel, este marea înfrângere pe care comunismul a aplicat-o României. Falsificarea a alegerilor din 1946 este mărturia, cauza care a făcut posibilă şi exemplul de mod de operare al puterii instaurate prin forţă.

După multe ezitări, Regele a deschis totuşi lucrările Reprezentanţei Naţionale, în speranţa că, după normalizarea situaţiei, va mai putea salva ceva din idealul său democratic, prin formalizarea vieţii parlamentare. Corespondenţa diplomatică străină confirmă demersurile făcute de Rege pentru a nu deschide aceste lucrări în formula rezultată din alegerile nedemocratice.

Exilul şi Constituţia din 1992

Ochii mei se sfârşesc de plâns, lăuntrul meu arde ca văpaia... Plângeri 2:11

„După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul cel căzut al lui David şi cele distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l voi îndrepta,” Fapte 15:16

La 30 decembrie 1947 se proclamă Republica Populară, „de un parlament legitim, într-o şedinţă fără cvorum” (vezi interviul cu Filip-Lucian Iorga şi seria de articole publicate de av. Eleodor Focşeneanu în România Liberă în preajma Constituţiei din 1992).

Exilul Regelui a fost marcat de două procese care au schimbat fundamental viaţa politică a României, din timpul lui, dar şi de după aceea. Primul, şi cel pe care Regele, în interviurile sale, îl regretă cel mai mult, este distrugerea fizică a liderilor legitimi ai României pre-comuniste, prin închisoare, muncă forţată sau eventual exil. Aceasta a avut ca efect, alături de maşinaţiile comuniste, distrugerea încrederii între oameni, şi cu atât mai mult între oamenii politici. Cum spune şi Majestatea Sa, nu poţi clădi nimic fără încredere. Efectele acestei lipse de oameni politici temeinic formaţi şi ale neîncrederii se simt şi astăzi. Al doilea efect a fost imposibilitatea constituirii unei reprezentanţe a României în exil. Problema a fost creată de trei factori. Primul a fost anihilarea sau reţinerea în ţară a majorităţii liderilor legitimi ai partidelor democratice. Al doilea a fost recunoaşterea de către puterile străine a guvernului de la Bucureşti, în încercarea de a se face prietene cu state aparent mai „deschise” din blocul sovietic. Aceasta a însemnat imposibilitatea recunoaşterii Comitetului Naţional Român ca guvern oficial în exil, pe modelul aplicat cu succes până în 1992 al Statelor Baltice (Estonia, Letonia, Lituania) şi Poloniei. Al treilea a fost neînţelegerile deja tradiţionale dintre liderii politici care au putut totuşi să se regrupeze în exil, ineficienţa şi lipsa de mijloace a celor care aveau menirea să reprezinte România liberă în faţa puterilor lumii.

Regele a rămas astfel singurul simbol al României democratice, ante-comuniste, ante-antonesciene şi ante-carliste. Regele este de fapt simbolul acelei Românii aflate la apogeul dezvoltării sale politice, economice şi sociale. Un apogeu care nu a fost reatins nici astăzi.

Dezbaterile Constituţiei din 1992 nu au permis repunerea în discuţie a formei monarhice de guvernământ. Deja din primele decrete-lege ale Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională se stabilea forma republicană de guvernământ ca un „dat” imuabil. Această opţiune nu a fost oferită nici populaţiei la referendumul constituţional.

Regele Mihai a fost dezbătut în Parlament de multe ori, începând din perioada pregătirilor pentru adoptarea Constituţiei, dar şi ulterior, începând cu guvernarea Convenţiei Democratice şi momentul vizitei sale din 1997.

Între luările de cuvânt relevante pentru această temă din Parlament se numără următoarele (foarte selectiv):

-        Vasile Vetişanu: Analiză a regalităţii pornind de la ziua de naştere a regelui Mihai; şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 octombrie 1999;

-        Dezbaterile asupra proiectului de Lege privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român; şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 octombrie 1999;

-        Barbu Piţigoi: Replică; şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 noiembrie 1999;

-        Puiu Haşotti: Ziua aniversară şi onomastică a Majestăţii Sale, Regele Mihai; şedinţa Senatului din 7 noiembrie 2005;

-        Dan Horaţiu Buzatu: 60 de ani de la prima mare manifestaţie anticomunistă; Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 noiembrie 2005;

-        Claudius Mihail Zaharia: Marcarea rolului monarhiei în România modernă; Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2005;

-        Varujan Vosganian: Rezistenţa anticomunistă din România şi Elisabeta Rizea; Şedinţa Senatului din 20 februarie 2006;

-        Claudius Mihail Zaharia: Cimitirul de la Ţiganca; şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 iunie 2006.

Majestatea Sa Regele a fost prezent până astăzi la două şedinţe comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, prima, tumultuoasă, la 18 decembrie 2006, cu ocazia prezentării Mesajului Preşedintelui României privind concluziile Raportului Comisiei pentru analiza dictaturii comuniste. Între „principalele acţiuni criminale menţionate în raport” Preşedintele menţionează şi „3. Distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai.” A doua şedinţă a fost mai calmă, la 20 decembrie 2006, consacrată aderării României la Uniunea Europeană.

Aşadar, paşii simbolici s-au făcut pentru ca la 25 octombrie 2011 Regele să ţină o alocuţiune în Parlamentul ţării.

[1] Avocat stagiar, Baroul Bucureşti. Consilier privat al Familiei Regale a României

[2] I.D.R. sub Nr. 3.053 din 1940 s'a publicat în Monitorul Oficial Nr. 205 din 5 Septembrie 1940.

Citeşte şi:

Băsescu aruncă zoaiele politicii pe MS Regele Mihai. Criza de delirium tremens abia începe

Prinţul Radu pe blog: Cuvintele lui Harry Truman despre regele Mihai

INTERVIU. Istoricul Filip Lucian Iorga: În România ar trebui discutată restaurația monarhiei

Paranormal: Cum îl desfiinţează Liiceanu pe prietenul său Băsescu, cu 9 ani înainte de atacul la Rege: „Câteva precizări despre logica lui ex-”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News