Cros-uri în București, Brașov și Ploiești, înscreieri online

 Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) organizează sâmbătă, 22 iulie, trei crosuri la Bucureşti, Braşov şi Ploieşti sub denumirea „Împreună pentru 2030". 

Alegeri prezidentiale 2024

Printre parteneri se numără: Complexul Sportiv Lia Manoliu, Clubul Sportiv Transilvania Braşov, Asociaţia Judeţeană de Atletism Braşov (AJA Braşov), Direcţia Judeţeană Pentru Sport şi Tineret Prahova şi Asociaţia Judeţeană de Atletism Prahova (AJA Prahova Ploieşti). Crosurile fac parte din seria evenimentelor prin care APAH-RO marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitelor, stabilită pe 28 iulie la nivel internaţional.

„Alianţa Mondială a Hepatitei şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţin eradicarea hepatitei virale ca ameninţare la adresa sănătăţii publice în regiunea europeană până în 2030, recomandând statelor să dezvolte programe ce includ etape esenţiale precum prevenţia, diagnosticarea şi tratamentul. Ne dorim ca un număr cât mai mare de adulţi şi copii să se înscrie la Crosul „Împreună pentru 2030", pentru a arăta că prin solidaritate putem atrage atenţia asupra necesităţii de a investi în sănătate astfel încât să avem o societate formată din persoane active, implicate şi conştiente de nevoile celor din jur", a declarat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.

Crosul „Împreună pentru 2030" va avea loc la: Bucureşti: Complexul Sportiv Lia Manoliu, Stadionul Viitorul (ora 10.00); Braşov: Parcul Sportiv Tractorul (ora 10.00); Ploieşti: Sala Sporturilor "Olimpia" (ora 10.00). Se va concura la următoarele probe, astfel:

• 230 metri: două categorii de vârstă (copii între 5-8 ani şi între 9-12 ani)

• 2030 metri: trei categorii de vârstă (copii între 13-18 ani şi adulţi între 19-25 ani şi peste 25 ani) Cei care doresc să se înscrie la startul acestor probe o pot face accesând site-ul www.cros.hepato.ro, până cel mai târziu joi, 20 iulie 2017, la ora 17.00. Sportivii legitimaţi care au sub 14 ani pot participa numai dacă sunt alergători de 2.000 – 5.000 metri, înscriindu-se pe adresa [email protected]. Toate persoanele care se înscriu vor primi declaraţiile pe propria răspundere cu care se vor prezenta în ziua concursului. Sportivii legitimaţi nu au nevoie de o declaraţie pe proprie răspundere, ci trebuie să aibă carnetul vizat la zi sau să aibă adeverinţă medicală corespunzătoare (eliberată de un medic specialist de medicină sportivă).

Validarea persoanelor înscrise este programată sâmbătă, 22 iulie 2017, în intervalul orar 08:30-09:45. Vor fi acordate diplome şi medalii pentru primii trei clasaţi în fiecare probă, dar şi alte premii primilor câştigători de la fiecare probă până la locul opt inclusiv.

În măsura în care doresc, participanţii - sportivii, aparţinătorii, pacienţii sau simpli susţinători - sunt invitaţi să poarte tricouri cu mesaje de susţinere pentru pacienţii cu hepatită. În acest fel se pot alătura campaniei „NO-hep, povestea care te inspiră să lupţi" prin care bolnavii cu hepatită, rudele sau prietenii lor împărtăşesc din experienţa proprie postând pe pagina de FB a asociaţiei - https://www.facebook.com/hepatoromania/ –povestea scrisă, o fotografie, un video sau un îndemn ce simbolizează modul în care au reuşit să lupte cu hepatita şi complicaţiile ei.

Despre APAH-RO

APAH-RO este o entitate neguvernamentală, înfiinţată în 2009, la initiaţiva unui grup de pacienţi din întreaga ţară. Cu sloganul „Pentru drepturile tale!", organizaţia militează pentru creşterea gradului de depistare şi accesul la tratament. Organizaţia militează pentru creşterea accesului la tratament a pacienţilor cu afecţiuni hepatice, desfăşurând activităţi de informare şi sprijin în rândul pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a membrilor familiilor, întruniri cu scopul de a sensibiliza în ceea ce priveşte importanţa depistării cât mai rapide a hepatitelor cronice virale şi a importanţei tratamentului făcut la timp, ţinând cont strict de recomandările medicilor. APAH-RO este membră a: Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR); European Liver Patients Association (ELPA ); World Hepatitis Alliance (WHA).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel