Pentru a doua oara în mai puţin de trei luni, o cruce închinată legionarilor executaţi în septembrie 1939 a fost doborâtă. Aceasta se afla amplasată pe marginea şoselei ce duce de la Buhuşi la Mănăstirea Runc, informează Ziarul de Bacău.
Autor: Adi Stroescu
Prima dată s-a întîmplat pe 29 septembrie 2011, la puţin timp după oficierea unei slujbe de parastas pentru pomenirea legionarilor Vasile Avădanei, Nicolae Mălinici şi Vasile Popa, executaţi.
Atunci, investigaţiile poliţiei locale au condus la stabilirea unei cauze naturale a prăbuşirii crucii, prin surpare sub acţiunea vântului.
De data aceasta, în noaptea de 27, spre 28 noiembrie, căderea crucii, după cum este de părere Ovidiu G., membru al Partidului „Pentru Patrie” filiala Buhuşi, pare sa nu fie cauzata de forţele gravitaţionale ci de mâna unui om.
În apropierea locului în care a fost amplasată, cu 72 de ani în urmă, această cruce comemorativă se intersectează drumul ce virează spre mănăstirea Ciolpani, cu şoseaua care urcă la mănăstirea Runc. Se află în câmp şi este circulat de atelaje sau autoturisme ce se îndreaptă spre, sau dinspre mănăstiri, ori hotelul restaurant din poala pădurilor Runcului.
Dacă vântul sau surparea se împotrivesc după 72 de ani, unei cruci simbol al creştinismului şi cu valoare memorială pentru victimele unei execuţii, nu se explică, însă, cine a distrus şi placa pe care au fost inscripţionate cele trei nume.
„Aceasta, spune Vasile Savatin, un tânăr buhuşean, nu a putut-o face decât cineva care a mînuit un ciocan sau o rangă”!
Poliţia urmează să efectueze din nou investigaţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News