Voluntarii de Cruce Roşie giurgiuveni au distribuit apă potabilă trecătorilor în aceste zile caniculare, iar în zilele următoare vor fi organizate şi exerciţii şi demonstraţii de prim- ajutor în centrul oraşului şi în principalele parcuri din municipiul Giurgiu pentru a marca împlinirea a 143 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Cruce Roşie.
"Pentru că am avut parte de trei zile consecutive caniculare, voluntarii de Cruce Roşie Giurgiu au decis să marcheze împlinirea a 143 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Cruce Roşie prin acţiuni îndreptate către populaţie şi astfel au fost organizate 15 echipaje care în perioada 2-4 iulie au distribuit apă potabilă trecătorilor urmând ca în zile următoare să organizăm exerciţii şi demonstraţii de prim-ajutor în centrul municipiului şi în principalele parcuri din oraş", a declarat inspectorul de specialitate din cadrul filialei de Cruce Roşie Giurgiu, Lia Măcelaru.
Pe parcursul celor trei zile caniculare a fost oferită trecătorilor cantitatea totală de peste trei sute de litri de apă potabilă, iar apa a fost asigurată de Direcţia de Sănătate Publică, prin donaţie, de Direcţia de Statistică Giurgiu şi din rezervele filialei de Cruce Roşie Giurgiu.
Totodată, o delegaţie a filialei de Cruce Roşie a participat joi, la Palatul Elisabeta, la acţiunile organizate cu prilejul împlinirii a 143 de ani de la înfiinţarea Societăţii de Cruce Roşie în România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu