Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a interzis temporar activitatea de vânzare a poliţei Medica Bonus emisă de compania Astra Asigurări. Această decizie a fost luată miercuri, ca urmare a neregulilor descoperite la verificarea inițiată la sfârșitul săptămânii trecute la compania Astra Asigurări, până la data îndeplinirii măsurilor prevăzute în Decizia Consiliului CSA.
Deficiențele constatate în urma controlului privind oferirea, negocierea ori încheierea poliței de asigurare suplimentară de sănătate Astra Medica Bonus au fost sancționate cu 10.000 de lei amendă.
Potrivit comunicatului, informaţiile cuprinse în poliţă nu sunt redactate într-o formă clară, accesibilă şi exactă, astfel încât asiguraţii, potenţialii asiguraţi, contractanţii sau potenţialii contractanţi ai asigurării să fie informaţi în mod corect, asupra tuturor condiţiilor contractului de asigurare.
De asemenea, nu sunt definiţi şi explicaţi toţi termenii şi expresiile tehnice/medicale/juridice din cuprinsul contractului.
La verificarea prin sondaj a polițelor Astra Medica Bonus emise, până în prezent, datele înregistrate au arătat că asigurătorul nu a pus la dispoziţia asiguraţilor, potenţialilor asiguraţi, contractanţilor sau potenţialilor contractanţi ai asigurării informaţiile pe care asigurătorii trebuie să le furnizeze, pe hârtie ori pe alt suport durabil, prin intermediul unui document distinct sau a mai multor documente, într-o modalitate care să confirme că aceştia au luat cunoştinţă despre conţinutul acestor documente.
În plus, CSA a solicitat companiei Astra Asigurări remedierea tuturor acestor aspecte, iar activitatea de oferire, negociere ori încheiere a poliţei în cauză va putea fi reluată după ce va fi verificată îndeplinirea măsurilor dispuse şi va emite o decizie motivată în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu