Csaba Asztalos cere încheierea anului școlar în online. Ce trebuie făcut între timp

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a spus că preferă ca anul școlar din învățământul preuniversitar să fie încheiat online.

Publicitate

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a spus că preferă ca anul școlar din învățământul preuniversitar să fie încheiat online, conform Edupedu.ro.

„Din punctul meu de vedere, ca părinte, eu pledez pentru încheierea anului școlar în predare online pentru tot învățământul preuniversitar. Programa școlară la clasele terminale era aproape de finalizare înainte de a se închide școlile și oricum nu se ia în considerare materia din al doilea semestru. Logistic, nu suntem pregătiți să asigurăm toate măsurile necesare pentru distanțarea socială și respectarea regulilor de prevenire a epidemiei, avem o suprapopulare a școlilor", a spus pentru Edupedu.ro președintele CNCD.

Mai bine ne concentrăm pe un sistem online care să funcționeze în toamnă

Asztalos a explicat și că în loc să irosim timpul pentru a readuce copiii în școli pentru restul anului școlar, mai bine ne-am pregăti pentru a institui un sistem de predare online până în toamnă, în orice eventualitate.

„Din punctul meu de vedere, Ministerul Educației, Guvernul și toată societatea de acum trebuie să se concentreze pentru ca până în toamnă să creeze un sistem de predare online, pentru orice eventualitate, câștigând timp. În loc să se focuseze pe reluarea predării în școli, care logistic nu este fezabilă după 15 mai, ar trebui să se concentreze pe organizarea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului în condiții optime, respectiv să închidă anul școlar online și să lucreze ca până în toamnă să aibă pus la punct un sistem digitalizat de predare online unitar. Mai mult, indiferent dacă revine sau nu pandemia, din toamnă, din punctul meu de vedere, o zi pe săptămână sau la 2 săptămâni trebuie să se practice predarea online, pentru a învăța și a exersa această modalitate de predare și pentru a crește gradul de digitalizare a educației, care are efecte pozitive peste tot în lume. Criza aceasta ne arată gradul de vulnerabilitate al sistemului de educație și gradul scăzut de digitalizare", a mai spus președintele CNCD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel