Cseke Attila (UDMR) critică Guvernul: De asta avem nevoie, nu de mai multă birocraţie

Foto Pexels
Foto Pexels

Guvernul încetineşte prin noua Ordonanţă de Urgenţă nr. 81/2023 dezvoltarea României şi aduce mai multă birocraţie în domeniul deja foarte birocratic al achiziţiilor publice, atrage atenţia liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila. 

'România nu are nevoie de mai multă birocraţie şi noi mecanisme de control ale autorităţilor locale, ci de mai multă eficienţă în investiţii. România are la dispoziţie o sumă record din fonduri europene şi guvernamentale, banii trebuie investiţi pentru că este nevoie de dezvoltare', a declarat fostul ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, citat într-un comunicat de presă.

Senatorul UDMR a arătat că achiziţiile publice derulate de administraţiile locale, atunci când acestea dezvoltă localităţile, sunt monitorizate şi verificate, în prezent, de două instituţii de control - Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) şi Curtea de Conturi. Suplimentar, Ordonanţa Guvernului ar introduce un nou mecanism de verificare pentru aceleaşi achiziţii şi ar permite Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), din subordinea acestuia, să controleze achiziţiile publice derulate de autorităţile locale.

'Noua reglementare a Guvernului va duce la încetinirea dezvoltării României. Nu ne putem permite să nu cheltuim banii care sunt puşi la dispoziţia ţării pentru investiţii. Regimul achiziţiilor publice este deja îngreunat de birocraţie şi trebuie îmbunătăţit, nu modificat astfel încât să producă şi mai multe probleme', a subliniat Cseke Attila.

În opinia sa, ordonanţa contravine principiilor autonomiei locale, nefiind consultate nici autorităţile administraţiei publice centrale care au atribuţii pe domeniile reglementate de noile prevederi. 'În contextul actual, de posibilă depăşire a deficitului bugetar asumat, noile reglementări ale Guvernului pot determina, totodată, şi bani mai puţini încasaţi la buget', atrage atenţia Cseke Attila.

Totodată, susţine senatorul UDMR, ordonanţa 'ar sancţiona' autorităţile locale care au impus taxe, impozite şi redevenţe, dar nu le pot colecta, iar unele autorităţi locale ar putea fi, astfel, motivate să 'nu mai impună' taxe şi impozite pentru a nu fi sancţionate pentru necolectarea lor.

'Ordonanţa ar putea avea, de asemenea, probleme de constituţionalitate', mai afirmă Cseke Attila, întrucât, încercând să ofere o soluţie la inechităţile dintre salariile din Ministerul Finanţelor, cât şi greva din sistem şi procesele legate de acestea, ordonanţa prevede posibilitatea ca ministrul de Finanţe să dispună, prin ordin, modificarea salariilor din cadrul sistemului propriu.

'Dacă din Legea salarizării unice rezultă inechităţi, aceasta trebuie modificată, îmbunătăţită, iar problema trebuie rezolvată la nivel de sistem, nu prin ordin de ministru', a conchis Cseke Attila. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel