Ministerul interimar al Sănătății, Cseke Atila, a anunțat că, în cursul zilei de vineri, se va discuta în Comitetul tehnico-științific propunerea de carantinare a Bucureștiului și a județului Ilfov.
„Va fi o discuție și pe partea de specialiști. Comitetul tehnico-științific, care este în subordinea CNSU, mâine (n.r. vineri) va discuta, pentru că a fost și o propunere a INSP legată de carantinarea zonală în București și Ilfov. Urmează să vedem ce spun specialiștii, în acest grup sunt și reprezentanții altor instituții și ministere, penru că o carantină zonală nu este o măsura despre care numai spunem că de mâine se instituie, trebuie alte reglementări”, a declarat Cseke Attila, joi seară, la Digi 24.
Acesta a fost întrebat despre propunerea premierului interimar cu privire la utilizarea certificatului verde inclusiv la magazine. „Va fi și această discuție legată de certificat, pentru că nu este corect să spui oamenilor care s-au vaccinat că tu nu mai poți să ieși pe stradă sau nu poți să te duci la un anumit tip de manifestare”, a mai spus ministrul.
În ziua în care România doboară un nou record negativ, de 1.727 pacienţi COVID la ATI, autoritățile anunță că niciun pat nu este liber în țară.
Joi, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1593 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.
În București sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19. De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 158 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
La nivel național, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a actualizat lista țărilor și teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat.
Potrivit deciziei CNSU, în zona roșie au intrat Ucraina și Gibraltar.
În zona galbenă au ajuns din zona roșie, după scăderea incidenței, Albania, Botswana, Curaçao și Insulele Virgine ale Statelor Unite, iar din zona verde, după creșterea incidenței, Olanda, Gabon, Montserrat, Insulele Virgine Britanice și Insulele Turks și Caicos.
Totodată, în zona verde au intrat Elveția, Canada, Iordania, Kazahstan, Andorra, Groenlanda, Polinezia Franceză și Sao Tome și Principe.
Lista intră în vigoare începând cu data de 17 octombrie, ora 00:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News