Cseke Attila: La rectificare avem nevoie de patru miliarde lei, cele mai mari probleme fiind la CNAS

Bugetul Sănătăţii are nevoie la rectificarea bugetară de patru miliarde de lei, cele mai mari probleme financiare fiind la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, unde sunt necesare trei sferturi din suma totală pe care o vom solicita, a declarat ministrul Cseke Attila.

"În prezent, din bugetul pe Sănătate lipseşte suma de patru miliarde de lei. Ca să nu fie probleme până la sfârşitul anului, vom cere la rectificare această sumă. Cea mai mare parte a problemelor financiare se regăsesc în bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, unde vor merge trei pătrimi din suma totală", a spus Cseke Attila.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că, probabil, nu ar trebui să se refere la bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pentru că această instituţie este autonomă şi nu are nicio subordonare şi coordonare la Ministerul Sănătăţii.

"Probabil nu ar trebui să mă refer la bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru că această instituţie este autonomă şi nu are nicio subordonare şi coordonare faţă de Ministerul Sănătăţii. Dar, în România ultimilor 20 de ani, percepţia a fost aceea că responsabilitatea pentru lipsa insulinei sau a alor medicamente este a ministrului Sănătăţii, chiar dacă este responsabilă CNAS", a explicat Cseke Attila.

Ministrul a precizat că, în mod normal, dacă această instituţie este autonomă, ar trebui să-şi rezolve singură problemele financiare, fără ajutorul Ministerului Sănătăţii sau al Guvernului.

"Şi nu aş vrea să mă întorc la discuţia despre conducerea bicefală în sistem şi despre avantajele unor decizii unitare luate de o singură echipă", a adăugat Cseke Attila.

Bugetul Ministerului Sănătăţii mai are nevoie de aproximativ 960 de milioane de lei, un sfert din banii care vor fi ceruţi. Din această sumă, 100 de milioane de lei sunt pentru investiţii, şi anume achiziţionarea a 200 de ambulanţe şi poate chiar un elicopter, iar restul banilor vor fi pentru asigurarea medicamentelor gratuite şi compensate în cadrul programelor naţionale de sănătate, printre care cele de oncologie, diabet zaharat şi boli cardiovasculare, a precizat ministrul.

Cseke Attila a adăugat că pentru programele de oncologie şi diabet vor fi alocate după rectificare câte 300 de milioane de lei, iar pentru cel de boli cardiovasculare, 37 de milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel