Secţia pentru procurori a decis suspendarea din magistratură a Alinei Bica până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Suspendarea Alinei Bica din magistratură a fost discutată astăzi de secţia de procurori a CSM, care a luat o decizie în acest sens. Totodată, Consiliul a luat act şi de demisia acesteia de la DIICOT.
În funcţie de decizia care se va dispune de instanţă, Alina Bica îşi va relua activitatea sau va fi exclusă din magistratură, a declarat Gheorghe Muscalu.
Vicepreşedintele CSM, Gheorghe Muscalu, a declarat la intrarea în sediul Consiliului că Secţia pentru procurori va lua în discuţie două probleme, respectiv suspendarea din magistratură a şefului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Alina Bica, în urma arestării acesteia, şi încetarea calităţii de procuror la DIICOT.
"În primul rând, suspendarea doamnei procuror şef Bica, urmare a dispunerii de către ICCJ a arestării preventive, este o prevedere legală, nu este opţiunea noastră. Vom lua act de acest lucru şi vom dispune suspendarea până la momentul la care se va judeca definitiv cauza. Şi în al doilea rând, urmare a cererii formulate de către doamna Bica, vom lua în discuţie încetarea calităţii de procuror DIICOT. Este o măsură pe care o va lua (Secţia de procurori, n.r.) şi va dispune continuarea activităţii la parchetul de unde dumneaei provine, din câte ştiu, provine de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost numită începând cu anul 2003", a precizat Muscalu.
Vicepreşedintele CSM a arătat că, pe perioada suspendării, Alina Bica nu mai este magistrat, dar are toate drepturile unui cetăţean normal şi poate desfăşura orice alt tip de activitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News