Secţia pentru judecători a CSM a aprobat vineri cererea de pensionare depusă de Ionuţ Matei, magistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a făcut parte din completuri ce s-au pronunţat în dosare precum 'Ferma Băneasa', 'Zambaccian', 'Gala Bute'.
Ionuţ Matei a fost vicepreşedinte al Instanţei supreme în perioada 2013 - 2016, atunci când instituţia era condusă de Livia Stanciu. El a făcut parte din completul de judecată care a dat recent sentinţa definitivă în dosarul 'Ferma Băneasa', în care a fost condamnat, printre alţii, avocatul Robert Roşu, ceea ce a provocat proteste ale colegilor acestuia. Alte nume importante din lumea politică şi de afaceri condamnate de Ionuţ Matei:
Adrian Năstase - dosarul 'Zambaccian'; Gigi Becali - dosarul 'Valiza'; Radu Mazăre şi Cristi Borcea - dosarul retrocedărilor de plaje din Mamaia; Elena Udrea - dosarul 'Gala Bute'; Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan - dosarul Microsoft; Adrian Severin - dosarul investigaţiei sub acoperire făcută de jurnalişti de la 'The Sunday Times'; Miron Mirea - dosarul renovării casei mamei sale; Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy - dosarul privatizărilor strategice. Ionuţ Matei face parte dintr-un nou val de pensionări în magistratură.
În şedinţa de vineri, CSM a aprobat pensionarea a altor patru magistraţi de la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Elisabeta Roşu, Mădălina Grecu, Gabriel Viziru şi Mona Baciu, dar şi a trei magistraţi asistenţi. De asemenea, CSM a aprobat pensionarea a 12 judecători de la instanţe din ţară. Propunerile de pensionare vor fi înainte preşedintelui Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu