CSM Bucureşti, calificată în grupele principale ale Ligii Campionilor, cu Cristina Neagu pe teren

handbal
handbal

CSM Bucureşti s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin.

CSM Bucureşti s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin, duminică seara, după ce a învins în deplasare formaţia poloneză MKS Perla Lublin, cu scorul de 28-19 (17-10), într-un meci în Grupa B, care a marcat revenirea Cristinei Neagu după accidentarea gravă la genunchi din 2018.

Cristina Neagu a intrat pe teren în min. 18 al meciului, la 11-8 pentru CSM Bucureşti şi a marcat primul său gol în min. 21, din aruncare de la 7 metri (pentru 13-9). Interul stânga, accidentat în decembrie 2018, la Campionatul European, a înscris în total 4 goluri în meciul din Polonia. Vicecampioana României, fără Andrea Lekic, Carmen Martin şi Nora Mork (accidentată), s-a impus fără emoţii la Lublin şi este lider în grupă.

Golurile tigroaicelor au fost marcate de Crina Pintea 7, Itana Grbic 6, Cristina Neagu 4, Andrea Klikovac 2, Elizabeth Omoregie 2, Laura Moisă 2, Iulia Curea 2, Dragana Cvijic 2, Linnea Torstensson 1. Pentru MKS Perla Lublin au înscris Marta Gega 6 goluri, Kinga Achruk 3, Aneta Labuda 2, Mia Marie Tarp Moldrup 2, Valentina Blazevic 2, Joanna Gadzina 1, Joanna Szarawaga 1, Dagmara Nocun 1, Szylwia Matuszcyzk 1. Au arbitrat Viktorija Kijauskaite şi Ausra Zaliene, ambele din Lituania, iar delegată EHF a fost bosniaca Arijana Vojic.

Următorul meci

CSM Bucureşti ocupă primul loc în grupă, cu 7 puncte, urmată de Rostov pe Don, 5 puncte, Team Esbjerg, 4 puncte, MKS Perla Lublin, 0 puncte. Primele trei clasate se califică în grupele principale.

CSM Bucureşti va juca următorul meci pe 10 noiembrie, cu danezele de la Team Esbjerg. Pe 9 noiembrie se va juca meciul MKS Perla Lublin - Rostov pe Don, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel