Iulia Curea, CSM Bucureşti, a opinat că acest meci cu Rostov pe Don (31-30), pentru locul 3 al Final4 din Liga Campionilor la handbal, a fost o oglindă a evoluţiei echipei din acest sezon.
Publicitate
Nu am simţit niciodată că ne pot bate, cel puţin eu. Dar şi acest meci s-a întâmplat exact ca în tot sezonul, cu urcuşuri şi coborâşuri destul de mari. Le-am condus cu destul de multe goluri şi ar fi trebuit practic să jucăm relaxate până la final. Dar asta e. Eu consider că am jucat foarte bine astăzi şi mereu fac tot ce pot pe teren. Uneori cred că ar trebui jucate extremele mai mult, pentru că putem, avem valoare. Dar când deschizi jocul pe extreme practic faci mai mult loc pentru pivot şi jucătoarele de la 9 m, a declarat Curea, autoare a 3 goluri, după meci.
Iulia Curea a povestit că după eşecul cu Gyor din semifinale, nu a putut dormi toată noapte şi a stat de vorbă cu Cristina Neagu despre handbal: Eu una nu am dormit. Stau cu Cristina Neagu în cameră şi am avut o noapte lungă. Ne-am plâns una celeilalte. Am vorbit mult de handbal, poate prea mult. A fost greu, am adormit târziu, ne-am trezit devreme, dar am vorbit să dedic acest meci, această finală mică, acestor fani, acestor oameni minunaţi de peste tot. Pentru mine nu s-a schimbat nimic faţă de ieri, am acelaşi gust amar, dar e mai frumos să termini cu o victorie. Ar fi fost foarte urât să terminăm cu un meci pierdut. Avem o dispoziţie mai bună, dar e mai frumos să joci finala mare, nu cea mică.
Cristina Neagu, liderul echipei CSM Bucureşti, a declarat că echipa a jucat în primul rând pentru public şi pentru jucătoarele care vor pleca la finalul sezonului.
Este o medalie de bronz pe care ne-am dorit-o foarte tare, pentru noi ca şi echipă, pentru fetele care ne părăsesc la sfârşitul sezonului. Dar mai ales pentru acest public minunat, care s-a deplasat la Budapesta şi pentru modul în care ne-a susţinut şi azi, chiar şi după dezamăgirea de ieri. Bineînţeles că din punctul meu de vedere, cele două meciuri nu se pot compara. Motivaţia şi presiunea au fost ieri, faţă de meciul de azi. Trebuie să fim realişti şi să vedem că Rostovul a fost o echipă foarte dezamăgită şi lipsită de energie, mai ales în prima repriză. Noi am jucat mai bine pe parcursul meciului şi chiar dacă am câştigat cu un gol a fost o victorie meritată. Este un loc 3 pe care ni l-am dorit pentru noi ca echipă şi mai ales pentru fani, a declarat Cristina Neagu, golghetera Ligii Campionilor cu 110 goluri.
[citeste si]
CSM Bucureşti a câştigat finala mică şi medaliile de bronz în Liga Campionilor la handbal feminin, duminică, după 31-30 (19-14) cu formaţia rusă Rostov pe Don. În anii anteriori, CSM Bucureşti a câştigat tot bronzul în 2017, trofeul şi medaliile de aur în 2016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu