Consiliul Superior al Magistraturii cere Inspecției Judiciare să cerceteze Antena 3 pentru pretinse încălcări ale independenței justiției prin emisiunile realizate pe tema arestării directorului Antena Group, Sorin Alexandrescu.
CSM susține că Antena3 a declanșat o ”campanie susținută și agresivă” împotriva unor instituții judiciare și a unor magistrați, în legătură cu arestarea lui Sorin Alexandrescu. Consiliul acuză că moderatorii și unii invitați ai Antenei3 au intimidat și decredibilizat justiția prin discursul lor.
”Astăzi, 7 iunie 2013, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei, ca urmare a declanşării, începând cu data de 30 mai 2013, de către Trustul INTACT, în special prin intermediul emisiunilor postului de televiziune „Antena 3”, a unei campanii susţinute, agresive şi cu depăşirea oricăror reglementări şi standarde în materia libertăţii de exprimare, împotriva unor instituţii ale sistemului judiciar, precum şi împotriva unor magistraţi, în legătură cu activităţile desfăşurate în cadrul procedurii penale privind persoana inculpatului Sorin Alexandrescu”, se arată în comunicatul CSM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News