Şedinţele publice ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii se vor transmite în continuare pe pagina de internet a instituţiei, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al CSM, Daniela Lecca.
"Şedinţa plenului a fost publică şi a fost transmisă, integral, prin intermediul portalului EMAP, instanţelor şi parchetelor, precum şi la sediul Consiliului, la nivelul Centrului de presă. Identificând o serie de dificultăţi tehnice în transmiterea şedinţei prin intermediul portalului EMAP, precum şi inconvenienţe de ordin obiectiv privind inclusiv accesul reprezentanţilor mass-media la sediul instituţiei, cu consecinţe directe în preluarea şi transmiterea publică a şedinţei, Consiliul a apreciat ca fiind adecvată difuzarea pe viitor, în direct, a lucrărilor plenului pe pagina sa de internet - www.csm1909.ro", a declarat Daniela Lecca.
Precizarea vine după ce şedinţa plenului CSM de joi a putut fi vizionată doar parţial de reprezentanţii mass-media aflaţi la sediul instituţiei, ea nemaifiind transmisă în direct pe pagina de internet, în urma unei decizii a CSM, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News