CSM. Focică, Rădescu, Prisăcariu, Mateş, punct de vedere privind controlul la DNA

Inspectorii judiciari Mihaela Florina Focică, Elena Rădescu, Cornelia Irina Prisăcariu şi Daniela Sanda Mateş urmează să îşi prezinte, miercuri, în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM, punctul de vedere cu privire la raportul întocmit după controlul efectuat la DNA.

Potrivit ordinii de zi publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, Secţia pentru procurori urmează să ia în discuţie 'Raportul Inspecţiei Judiciare numărul 5.115/IJ/982/DIP/2017 având ca obiect 'eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente de către conducerea structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentelor de către procurorii şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat'. Punctul de vedere al doamnelor inspector judiciar: procuror Elena Rădescu, procuror Mihaela Florina Focică, procuror Cornelia Irina Prisăcariu şi procuror Daniela Sanda Mateş'.

Pe 16 octombrie, inspectorul-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, Gheorghe Stan, a precizat, în cadrul Secţiei pentru procurori, că Elena Rădescu, coordonatorul echipei de control, s-ar fi deplasat anterior la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fără a se consulta cu membrii echipei şi fără a înştiinţa conducerea IJ, contrar regulamentului. 'La data de 3 iulie, doamna Rădescu, după emiterea Ordinului 71, s-a deplasat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fără a se consulta cu membrii echipei de control şi fără a înştiinţa conducerea Inspecţiei Judiciare. Conform procesului verbal pe care aceasta l-a întocmit ulterior acestei vizitei se menţionează că s-a purtat de către inspectorul judiciar cu procurorul-şef şi cu adjunctul acesteia, domnul Marius Iacob, discuţii privind condiţiile în care se va desfăşura controlul şi obiectivele stabilite.

Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară nu prevede organizarea unei astfel de întâlniri', a declarat atunci Gheorghe Stan, în cadrul Secţiei pentru procurori a CSM. El a explicat că dispoziţiile legale impun echipei de inspectori judiciari solicitarea comunicării datelor şi informaţiilor necesare, în raport de obiectivele controlului conducerii Parchetului unde urmează să se efectueze verificările, printr-o adresă avizată de către şeful Direcţiei de Inspecţie Judiciară pentru procurori.

[citeste si]

Pe 13 octombrie, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi-a exprimat în faţa Secţiei pentru procurori punctul de vedere, precizând că nu există un raport unic întocmit în urma controlului Inspecţiei Judiciare la DNA, iar concluziile nu sunt unitare şi armonizate, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel