CSM - Gyor, Liga Campionilor. Oana Manea: Aici se va decide totul

CSM București va avea un meci de foc astăzi împotriva unguroaicelor de la Gyor. Căpitanul Oana Manea a vorbit despre partidă.

"Suntem două echipe care ne-am întâlnit de atâtea ori, ne cunoaștem atât de bine. Totul se poate decide la o fază, la un atac sau în funcție de forma de moment, de ziua în care se joacă partida", crede căpitanul CSM-ului.

Pivotul campioanei României crede în echipa sa și știe că doar de ea și colegele ei depinde totul, scrie GSP. "Un astfel de meci te bagă în priză. Suntem o echipă foarte puternică și acum trebuie să demonstrăm încă o dată că suntem și o echipă unită. Unitatea ne-a adus atâtea alte rezultate", a conchis Oana.

Primul moment important în cariera Oanei Manea, legat de meciurile cu Gyor, a avut loc în 2010. Exact de ziua ei, Oltchim a jucat cu Gyor, la Rm. Vâlcea, returul semifinalei Ligii Campionilor. După 25-25 în Ungaria, vâlcencele au câștigat cu 24-20 și s-au calificat pentru prima dată în ultimul act al celei mai importante competiții.

Cel mai sfâșietor moment al vieții sportive pentru Oana a avut loc tot la un meci cu Gyor. În ediția 2013 a Ligii Campionilor. Și tot în semifinale. Oltchim începuse să aibă mari probleme cu banii, iar conducătorii clubului au ales, din rațiuni financiare, să joace prima manșă la București. S-au gândit la încasări mai mari din vânzarea biletelor. Numai că, fără atmosfera incendiară de la Vâlcea, Gyor a câștigat cu 24-22.

Meciul dintre CSM București și Gyor va începe astăzi de la ora 20:30.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel