Secţia pentru procurori a CSM discută miercuri raportul Inspecţiei Judiciare cu privire la săvârşirea de către procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi procurorul şef adjunct, Marius Iacob, a unor abateri disciplinare.
Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri se află sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la săvârşirea de către Laura Codruţa Kovesi a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99, lit. a), c) şi m) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. În ceea ce îl priveşte pe Marius Iacob obiectul cauzei îl reprezintă abaterea disciplinară prevăzută de art. 99, lit. i) teza întâi din acelaşi act normativ.
Pe 12 ianuarie, Inspecţia Judiciară anunţa că a exercitat acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi şi Marius Iacob pentru săvârşirea unor abateri, acţiunea fiind înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, care va decide cu privire la răspunderea celor doi magistraţi.
Potrivit IJ, în cazul lui Kovesi, una dintre abaterile disciplinare se referă la manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, constând în aceea că, în cadrul unei şedinţe de lucru, a avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în spaţiul media la data de 18 iunie 2017.
'În concret, procurorul şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei, generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare 'cu miniştri', de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate', arată IJ.
De asemenea, Kovesi a folosit faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor, precizează sursa citată.
Totodată, acţiunea a vizat 'atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii', constând în aceea că prin intermediul unei corespondenţe electronice (email) a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv 'laşi', 'bârfitori', 'infractori', făcând cunoscut acestora faptul că 'există deja un cerc de suspecţi', cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat.
În ceea ce îl priveşte pe Marius Iacob, IJ arată că acţiunea faţă de acesta a vizat 'nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa', constând în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. f), cu referire la art. 65 alin. 1 şi art. 66 Cod de procedură penală. (Agerpres)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu