Caz unic în Justiția din România. Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecția Judiciară, dar și CNA, cu privire la presupusele campanii de presă la adresa "Independenței Justiției" duse de De Ce News, Antena 3 și Lumea Justiției. De remarcat în această acțiune este faptul că sesizarea a fost făcută nu de Plenul CSM, ci de Secția de procurori condusă de președintele acesteia, doamna Oana Schmidt Hăineală.
În plină vacanță judecătorească, Secţia pentru procurori din cadrul CSM a decis cu unanimitate de voturi, prin Hotărârea nr. 341 din data de 29 iulie, 2013, sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru "dispunerea şi efectuarea unor verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar, ca urmare a promovării în spaţiul public, începând cu data de 25 iulie a.c., prin intermediul postului de televiziune Antena 3, precum şi a unor publicaţii on-line ("DC News" şi "Lumea Justiţiei.ro", n.r.), a unor afirmaţii de natură a aduce atingere independenţei justiţiei, la adresa procurorilor DNA, a instituţiei DNA şi a sistemului judiciar în ansamblul său, în contextul instrumentării cauzei privind pe inculpatul Sorin Alexandrescu şi alţii".
"In sedinta de astazi, 29 iulie 2013, Sectia pentru procurori a CSM a hotarat cu unanimitate:
1.Sesizarea Inspectiei Judiciare pentru dispunerea si efectuarea unor verificari cu privire la apararea independentei sistemului judiciar, ca urmare a promovarii in spatiul public, incepand cu data de 25 iunie a.c., prin intermediul postului de televiziune Antena 3, precum si a unor publicatii on-line, a unor afirmatii de natura a aduce atingere independentei justitiei, la adresa procurorilor DNA, a institutiei DNA si a sistemului judiciar in ansamblul sau, in contextul instrumentarii cauzei privind pe inculpatul Sorin Alexandrescu si altii;
2.Sesizarea Consiliului National al Audiovizualului, cu privire la posibila incalcare de catre postul de televiziune Antena 3, a prevederilor art. 30, art. 40 alin. 1-3 si art. 43 alin. 1-2 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a audiovizualului”.
Hotararea nr. 341 a Sectiei pentru procurori a CSM seamana cu un rechizitoriu
La o citire in detaliu a deciziei Sectiei pentru procurori a CSM, in posesia careia am intrat, observam ca Hotararea referitoare la sesizarea Inspectiei Judiciare si a CNA seamana mai degraba cu un rechizitoriu.
Astfel, potrivit Hotararii nr. 341 din data de 29 iulie 2013, in cadrul Sedintei pentru procurori au fost "analizate" datele si informatiile transmise de Lumeajustitiei.ro, Antena 3 si DC News, despre care membrii CSM au stabilit ca au fost promovate mesaje cu caracter denigrator la adresa procurorilor anticoruptiei, a institutiei DNA si a sistemului judiciar.
In Hotarare nu doar ca este criticat modul in care este tratat subiectul in cadrul emisiunilor de la Antena 3 si in cuprinsul articolelelor de pe Lumeajustitiei.ro si DC News, dar membrii Sectiei pentru procurori ai CSM se exprima si cu privire la afirmatiile pe care le fac invitatii de la emisiunile Antenei 3, catalogandu-le drept manipulatoare si speculative:
“In sedinta din data de 29 iulie 2013, Sectia pentru procurori, analizand datele furnizate in cadrul rapoartelor de monitorizare a presei, a constatat urmatoarele:
Incepand cu data de 25 iunie 2013, prin intermediul postului de televiziune Antena 3, precum si a publicatiilor on-line DC News si Lumeajustitiei.ro, au fost promovate unele mesaje cu caracterv denigrator la adresa procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie, a institutiei Directiei Nationale Anticoruptie si a sistemului judiciar in ansamblul sau, in contextul extinderii cercetarilor efectuate de aceasta structura de parchet si inceperii urmaririi penale fata de persoana juridica SC Antena 3 SA, in sarcina careia s-a retinut complicitate la infractiunea de santaj.
Sectia pentru procurori apreciaza ca elemente din mesajul public al reprezentantilor postului de televiziune Antena 3, audiati ca martori in cadrul acestei proceduri penale, a moderatorilor, precum si celorlalti invitati aflati in raporturi contractuale cu institutiile grupului INTACT sau colaboratori constanti ai emisiunilor postului de televiziune Antena 3, au fost concertate in sensul evident de a decredibiliza profesional si institutional procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, de a acredita ideea unei comenzi politice in legatura cu o ancheta penala aflata in derulare, in care institutia Antena 3 are calitatea de inculpat si de a submina si sfida – atat prin limbaj cat si prin atitudine – autoritatea judecatoreasca ca putere a statului consacrata constitutional.
Demersul public sustinut de moderatorii si invitatii din cadrul emisiunilor postului de televiziune Antena 3, precum si publicatiile on-line Lumeajustitiei, DC News si editorii acestora, promovati – de altfel, de-a lungul timpului – in cadrul emisiunilor de la Antena 3, este de natura a altera/diminua increderea societatii in actul de justitie si de a genera presiuni nepermise asupra procurorilor si institutiei care instrumenteaza acest caz, avand drept consecinta afectarea independentei sistemului judiciar si a procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie.
Actiunea publica singulara, localizata la nivelul institutiilor trustului INTACT, a publicatiilor si vectorilor de opinie proprii sau colaboratori ai acestuia, grefata exclusiv pe o ancheta penala care vizeaza persoane fizice si juridice din cadrul trustului este argumentata de catre reprezentantii si invitatii emisiunilor postului de televiziune Antena 3 de o maniera manipulatoare si speculativa prin presupuse “abuzuri savarsite de procurorii DNA” precum si prin inducerea la nivelul societatii a unei false temeri ca “DNA intentioneaza sa dea o lovitura mortala presei libere”.
Demersul evident de dezinformare si deplasare a atentiei opiniei publice asupra unei false probleme, superioara ca potential de gravitate – din perspectiva unui stat democratic autentic si a interesului general al societatii – unei anchete penale privind infractiunile de santaj si complicitate la santaj, reprezinta o diversiune periculoasa ce atenteaza la insasi esenta valorilor a caror amenintare este promovata.
In acelasi registru se inscrie si demersul de deformare a perceptiei publice privind institutia apararii independentei justitiei si a sistemului judiciar ca prerogativa constitutionala a Consiliului Superior al Magistraturii. Devierea atentiei publice – prin interventiile televizate din cadrul emisiunilor transmise de postul de televiziune Antena 3 in perioada 26 – 29 iulie, precum si a articolelor publicate de publicatia on-line la data de 26 iulie, respectiv 28 iulie 2013 – asupra unor persoane ce detin functii de demnitate publica sau institutii investite prin Constitutie si legi organice cu responsabilitati in apararea independentei sistemului judiciar, prin acreditarea ideii exercitarii atributiilor intr-o maniera neconcordanta cu legea, reprezinta o forma de agresiune impotriva credibilitatii si imaginii institutiilor sistemului judiciar.
Raportat la elementele mai sus-mentionate, considerand ca acestea construiesc un scenariu cu potential major de afectare atat a independentei sistemului judiciar in ansamblul sau, cat si a magistratilor care instrumenteaza aceasta cauza, creand de asemenea, o presiune ce are drept scop intimidarea si decredibilizarea institutiilor din justitie si a corpului magistratilor romani, inacceptabila intr-un stat de drept, Sectia pentru procurori, apreciaza ca se impune sesizarea Inspectiei judiciare in vederea efectuarii de verificari, pentru a se stabili daca, prin acestea, s-a adus atingere independentei justitiei, cu consecinta subminarii autoritatii acesteia si inclusiv a sistemului judiciar.
Totodata, vazand dispozitiile imperative ale art.43 din Decizia nr.220/2011 privind Codul de reglementare a audioviziualului, conform carora “Radiodifuzorii trebuie sa evite sa aduca atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricareia dintre partile unor cauze aflate pe rol in justitie sau in curs de cercetare, prin comentariile si luarile de pozitie proprii sau ale invitatilor, inclusiv ale avocatilor partilor”, precum si cele ale alin. (2) din acelasi articol, potrivit carora “Radiodifuzaorii nu pot difuza emisiuni realizate sau moderate de catre persoane invinuite sau inculpate in care se discuta aspecte de cazul personal aflat in cercetare sau pe rolul instantelor de judecata”, Sectia pentru procurori va dispune sesizarea Consiliului National al Audiovizualului, cu privire la posibila incalcare de catre postul de televiziune Antena 3 a prevederilor art. 30, art. 40 alin. 1-3 si art. 43 alin. 1-2 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a audioviziualului.
Fata de cele expuse, in temeiul art. 53 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrarilor de inspectie de judiciara de catre Inspectia judiciara, aprobat prin Hotararea nr.1027/2012 a Plenului Consiliului Superior al magistraturii, prin vot direct si secret, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenti, Hotaraste Art.1 – Sesizarea Inspectiei Judiciare pentru dispunerea si efectuarea unor verificari cu privire la apararea independentei sistemului judiciar, ca urmare a promovarii in spatiul public, incepand cu data de 25 iunie 2013, prin intermediul postului de televiziune Antena 3, precum si a unor publicatii on-line, a unor afirmatii de natura a aduce atingere independentei justitiei, la adresa procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie, a institutiei Directiei Nationale Anticoruptie si a sistemului judiciar in ansamblul sau, in contextul instrumentarii cauzei privind pe inculpatul Sorin Alexandrescu si altii. Art.2 - Sesizarea Consiliului National al Audiovizualului, cu privire la posibila incalcare de catre postul de televiziune Antena 3 a prevederilor art. 30, art. 40 alin. 1-3 si art. 43 alin. 1-2 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a audiovizualului. Art.3 – Prezenta hotarare se inainteaza Inspectiei judiciare si se transmite Consiliului National al Audiovizualului, cu solicitarea adoptarii masurilor prevazute de lege”.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu