Cristian Tudor Popescu îmi aduce aminte de un ideolog al regimului comunist, pe care unii l-au uitat, iar alții, mai tineri, nu l-au cunoscut. Era numit Popescu Dumnezeu și, din câte știu, fusese poreclit așa fiindcă nu avea îndoieli. Eu știu tot, fă cum spun eu și nu vei greși, le spunea celorlalți! În plus, avea drept de viață și de moarte asupra operelor literare.
Popescu de la Gândul nu acceptă că ar putea greși. Sau că ar putea avea și alții dreptate. Am îndrăznit să nu fiu de acord cu ”sentința” dată de el și de Cartianu, care cereau reintroducerea pedepsei cu moartea. E posibil să fi fost pe aceeași lungime de undă cu o parte a publicului, care comentase pe forumul Gândul. M-aș bucura să fie așa, de ce să nu recunosc? Cert este că Popescu, care susține că nu ne citește și, deci, nu ne răspunde, a revenit, cu prima ocazie și a încercat să demonteze argumentele pe care le-am folosit (asupra cărora nu am monopol, evident).
Mai rămăsese unul : statul, care ar trebui să pună în aplicare pedeapsa, nu poate lua decât ceea ce poate da! Cum nu poate oferi viață celui deja executat, ar trebui să se rezume la pedeapsa cu închisoarea (libertatea e oferită de stat, deci poate fi luată de acesta).
Criminalul de la Perla i-a dat ocazia Marelui Inchizitor să-și termine demonstrația: când nu există posibilitatea erorii judiciare, de ce să nu-l omori pe ucigaș?
Răspunsurile noastre, ale muritorilor, nu au forță, dar aș îndrăzni să enumăr câteva, negru pe alb:
Oricum, astea sunt amănunte. Alta e problema: odată stabilită această pedeapsă pentru crimă, nu ar putea statul să considere opinia drept o crimă îngrozitoare? Cine va da verdictul știm, din istoria recentă: un nou Popescu-Dumenzeu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News