CT Popescu, un fel de Băsescu
Eu unul găsesc ceva asemănări între CT Popescu și Traian Băsescu. Desigur, Popescu își permite să fie consecvent, în vreme ce Băsescu își schimbă discursul de la un moment politic la altul, dar asta e firesc. CTP nu candidează, nu are nevoie de publicuri largi, nu e obligat să mulțumească mase mari de oameni, nu are răspunderi față de organizații de a căror fidelitate depinde, așa cum e candidatul politic, silit să tracteze partidul. Popescu se poate ocupa doar de propria imagine. Dacă ziarele cărora ar trebui să le ridice tirajul pierd cititori, poate susține că de vină e gustul publicului, insuficient de elevat, sau restul presei, care nu cultivă îndeajuns gustul pentru jurnalismul ”popesc” .
Altfel, amândoi dețin adevărul absolut, amândoi simt că restul nu-i merită, amândoi dau sentințe și (Băsescu doar în ultimii trei ani) fac praf pe aproape toată lumea. Dacă veți analiza cu atenție, veți vedea că și Băsescu și Popescu apreciază, la fel ca Stalin, doar pe morți sau pe cei prea îndepărtați ca să constituie o concurență. Ceilalți, la un moment dat, se vor ”dovedi” răi, falși, incompetenți, lacomi, trădători, proști, leneși, imorali, pornografi etc.
Greșeala lui Capatos, cu fundul lui Boc, i-a dat prilej lui CTP să atace iar presa (la fel ca Băsescu). Dar, ca să nu sară în ochi propriile insatisfacții, a îmbrăcat totul într-un demers ”jurnalistic”, propunând un fel de Colegiu al mass-media, care să ofere legitimații de ziarist și să le retragă, atunci când e cazul. Pe model italian.
Cât de bună e presa din Italia, deținută pe jumătate de Berlusconi, gemând de show-uri mai degrabă proaste decât păcătoase, intens subvenționată politic, putem vedea pe cablu. Sau cea franceză, plină de atacuri rasiste sau xenofobe, pupinsarcozistă, finanțată de stat, deci obedientă.
Dar, dacă tot dorește CTP o comisie de licențiere a jurnaliștilor, să-i amintim că au mai fost astfel de comisii, în SUA. Iată ce spune Wikipedia: ”Comisia pentru Cercetarea Activităților Antiamericane și-a câștigat notorietatea cu ocazia investigării industriei filmului. În octombrie 1947, Comisia a început citarea actorilor, regizorilor și scenariștilor, chemându-i să dea declarații în legătură cu presupusele lor credințe comuniste. Printre primii martori din industria cinematografică citați de comisie au fost zece care au refuzat să coopereze. Doi dintre ei au fost condamnați la câte 6 luni de închisoare, restul la câte un an. Bernstein, Chaplin, Welles, Miller sau Robinson au fost printre oamenii de cultură ajunși pe lista neagră.
Comisia Permanentă pentru Investigații, din Senatul SUA, a fost condusă între 1953-1954 de Joseph McCarthy, care și și-a folosit funcția pentru ceea ce se va numi vânătoarea de vrăjitoare. McCarthy s-a ocupat și de bibliotecile din străinătate ale Departamentului de Stat. Cataloagele acestor biblioteci au fost cercetate pentru a găsi autori pe care McCarthy îi considera nepotriviți. Unele dintre biblioteci au procedat la distrugerea prin ardere a titlurilor interzise”.
Încă un punct în care gusturile celor doi ar putea coincide.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
