Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat acid atacurile preşedintelui suspendat Traian Băsescu la noii miniştri. CTP susţine că Băsescu a vrut să transmită un mesaj clar în intervenţia de aseară: "De mă voi întoarce, pre mulţi am să popresc".
"Nu ştiu, dacă lipsa logicii ar provoca alergie, medical vorbind, oamenii de bun simţ ar avea blocaje respiratorii. De ce a cerut onorata Curte o lună de zile pentru o operaţiune care necesita câteva zile .
Dacă CC nu a ţinut cont de principii, de spiritul legii, dată chiar de ea, dacă s-a mărginit la această comunicare simplă, pentru ce a mai amânat decizia? Ar fi făcut un bine României, pentru că fiecare zi din această lună, nu aduce decât pierderi.
Domnul Băsescu nu face altceva decât să profite. Nu mă interesează mizele domnului Ponta şi ale USL-ului în numirea noilor miniştri, ci ceea ce oferă omului de rând, în regimul bunei guvernări. Domnul Marga este schimbat după trei luni, fără a i se reproşa nimic. Tot în regimul bunei guvernări, a fost mutat şi Corlăţean de la Justiţie la Externe.
Doamna Pivniceru ştia foarte bine că are această problemă cu CSM, care s-a şi concretizat. Mesajul pe care îl dă Ponta este că nu ştie ce face.
Băsescu a dorit în această seară să arate că tot el este PREŞMIERUL României. Preşedinte şi premier în acelaşi timp. Băsescu se distrează copios pe tema convulsiilor din USL.
Însă pe tema justiţiei, nu se mai joacă. Spune Băsescu de domnul chestor, la 24, 48 de ore este ridicat chestorul Manoloiu. Asta spune că dânsul transmite populaţiei, dar şi unor personaje politice şi membri ai aparatului guvernamental mesajul: "De mă voi întoarce, pre mulţi am să popresc".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News