Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat vineri seara la Rtv că declarațiile lui Traian Băsescu din această campanie electorală nu fac bine nimănui, apreciind într-o descriere plastică faptul că șeful statului ”s-a masturbat încă o dată cu puterea”.
”Domnul Băsescu s-a masturbat încă o dată cu puterea ... câtă mai are. Tot ce a spus, aberaţii plus banalităţi, nu fac niciun bine, niciun rău nimănui. În primul rând nu fac vreun bine partidului pe care s-ar putea crede că vrea să-l susţină în această campanie electorală. De pildă, spune domnul preşedinte, că premierul trebuie să fie aşa şi pe dincolo, că trebuie să fie pro-atlantist. E greu, sigur trebuie să fac analiza, asta mi-e meseria, dar la un moment dat îţi sta mintea. Premierul poate să fie pro-uzbek sau pro- eskimos, pentru că înainte de toate acestea atribute, premierul trebuie să aibă sprijinul popular ca să poată guverna. Premierul trebuie să fie susţinut de populaţie pentru a lua măsurile dure guvernamentele într-un an extrem de greu, care urmează”, a declarat Cristian Tudor Popescu.
Președintele României a ținut vineri a șaptea conferință de presă de la startul campaniei electorale a alegerilor parlamentare. Traian Băsescu a făcut un scurt portret al viitorului premier, care, în viziunea sa, va trebui să fie o persoană loială interesului național, să nu aibă vulnerabilită sau urme de minciuni în CV și să inspire încredere.Viitorul prim-ministru trebuie să fie ”un om care a susţinut întotdeauna respectarea principiilor Constituţiei, a statului de drept şi a principiilor care funcţionează din punct de vedere politic în UE, adică valorile europene să fie un mod de viaţă pentru acest politician”, a mai specificat șeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu