Cristian Tudor Popescu continuă analiza conflictului dintre Ponta și Băsescu pe tema mandatului de la Consiliul European. Într-o intervenție la RTV, CT Popescu a afirmat că această dispută nu este altceva decât o luptă de putere. "Domnul Băsescu vrea să mai păstreze o bucăţică de de putere, domnul Ponta vrea controlul", dar având în vedere situația actuală cel care ar trebui să meargă la Bruxelles este Ponta, a fost de părere CT Popescu.
"Dacă un om din popor se uită la acest show, constată cum doi oameni de la vârful puterii nu sunt capabili deocamdată să ajungă la o soluţie de înţelegere în folosul României. E adevărat că există un dezechilibru între cei doi. Oferta domnului Ponta e mai raţională, e mai decentă, decât cea a domnului Băsescu. Domnul Ponta spune "să mergem cu schimbul, fiecare la competenţele lui". Domnul Băsescu nu acceptă să cedeze niciun milimetru din prerogativa de a merge la Consiliul European, care pe el nu-l interesează, după cum spune, pentru că a văzut despre ce-i vorba. Dar nu vrea să cedeze", a afirmat senior-editorul Gândul.
Domnul Băescu "a pierdut puterea aproape totală pe care a avut-o ani de zile în această ţară. Nu o mai are şi nemaiavând spate, blufează şi se bazează doar pe un singur lucru. Într-adevăr, suspendarea domniei sale nu ar fi o mişcare politică inteligentă din partea USL-ului şi ştie că USL-ul n-o s-o facă.
În ceea ce-l priveşte pe domnul Ponta, dânsul a început o operaţie pe care am văzut-o de nu ştiu câte ori în ultimii 20 de ani: pleacă ăia care au fost şi îi băgăm pe ai noştri. Mişcarea asta cu Bruxelles-ul face parte din acelaşi mecanism. Tot aşa cum i-a fost luat Institutul Cultural Român domnului Băsescu, vrea să-i ia şi o bucată de Bruxelles. Atât. Credeţi că-i vorba de Bruxelles aici? Puteam să punem în loc de Bruxelles cuvântul Ciorogârla. Nu interesează pe nimeni. E vorba de raportul de putere între cei doi. Domnul Băsescu vrea să mai păstreze o bucăţică de putere, domnul Ponta vrea controlul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News