Jurnalistul Cristian Tudor Popescu crede că premierul Victor Ponta câștigă electoral de pe urma scandalului privind memorandumul Guvernului cu FMI, punctând că atât șeful Guvernului, cât și președintele Traian Băsescu, joacă o carte "propagandistică".
"Ceea ce vedem e o ecuaţie manipulatorie, propagandistică de ambele părţi. Traian Băsescu mizează pe un punct sensibil din inconştentul clar colectiv, de natură mai degrabă de dreapta. E vorba de cetăţeni din mediul urban, care au legătură cu circuitul banilor, cu mecanismele comerciale şi pentru care măsura de creştere a preţului benzinei are o anumită semnificaţie. De partea cealaltă sunt cetățenii mai puțin conștienți de asta, cei care sunt sensibili la creşterea salariului și a pensiei. Categoria extremă sunt cei care spun: ce-mi pasă că va creşte preţul benzinei, eu nu am mașină", a declarat Cristian Tudor Popescu, luni seara, pentru Digi 24.
Editorialistul spune că Ponta iese câștigător din disputa privind acordul cu FMI, pentru că îl prezintă pe Băsescu drept cel care sabotează eforturile Guvernului de a mări salariile și pensiile oamenilor.
"Aşa cum s-a grăbit s-o facă și o va mai face, va spune: eu vreau să vă măresc salariile, să fie totul bine și românul să prospere, dar nu pot din cauza lui Băsescu. Nu ne lasă cu Fondul, cu bugetul (...) Îl va acuza constant pe Traian Băsescu pe plan intern și asta e mană cerească în a acoperi precarităţile actului de guvernare", a afirmat jurnalistul.
Cristian Tudor Popescu îl compară pe șeful statului cu fostul premier Adrian Năstase, care, după prezidențialele din 2004, "s-a dus să măcelărească mistreții de la Balc".
"Aşa şi Traian Băsescu: Nu mă mai interesează ce crede poporul, pot să par şi moşier pe banii statului. Băsescu joacă tot acest joc pentru plăcerea sa personală, organică. Altceva nu ştie să facă, asta îi place. Pentru că nu câștigă din acest mod de a interveni și de a-l bloca pe Victor Ponta. Dimpotrivă, câştigă Ponta, care are justificări şi scuze pentru greşelile pe care le face", a mai spus Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu