Cristian Tudor Popescu a scris un comentariu după meciul Simonei Halep în care a fost înfrântă de Johanna Konta.
Publicitate
Simona Halep a fost învinsă în trei seturi de Johanna Konta, scor 3-6, 6-3, 5-7, la capătul a două ore și 19 minute de joc. Analizând evoluția sportivei românce, Cristian Tudor Popescu este de părere că Simona Halep nu are șanse mari nici la Beijing.
"Simona își trage sufletul
Nu eram liniștit nici la 5-1 în setul decisiv. Scorul fusese produs de valoarea de bază a nr-ului 2 mondial, de câteva lovituri speciale reușite de Simona în momente importante, dar Iohanna Konta era mult mai cuplată la meci, mai „în joc”. Ca și la Guangzhou, Simo se mișca fără zvâc, era transpirată leoarcă și își trăgea des sufletul. N-a avut nici măcar puterea să se enerveze la un as pe care arbitrul de tușă i l-a refuzat cu acordul celui de scaun (la Wuhan nu există Hawkeye).
Eliberată de orice crispare la 1-5, outsidera britanică Iohanna a „dat în minge” fără reținere, a atacat mereu prima; oricât ar părea de straniu, în astfel de momente, mingea parcă „simte” moralul jucătoarei și ciupește tușele, în vreme ce Simonei, lipsită de inițiativă, doar reacționând la ce propunea Konta, i-au ieșit în out 1 cm ori s-au oprit în banda fileului nu mai știu câte lovituri... La 3-5 și serviciul la Konta, presimțirea tristă mă luase în stăpânire. Simona a pierdut 6 ghemuri consecutiv, fără să aibă o singură minge de meci, ceea ce nu cred că i s-a mai întâmplat în ultimii 3 ani...
[citeste si]
Hotărât lucru, atmosfera din China nu-i priește Simonei și, din câte aud, acuză și dureri la un tendon. De altfel și Sharapova, Kvitová, Wozniacki au părăsit devreme turneul, fie prin abandon, fie învinse.
Cred că nici la Beijing Simona nu are șanse mari. Important mi se pare să își mențină moralul sus, în ciuda acestor înfrângeri, pentru marea înfruntare de la Singapore", a scris Cristian Tudor Popescu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu