Un traseu spectaculos prin castelul Brukenthal, frig, noroi și multi cicliști fericiți – așa s-au desfășurat Campionatele Naționale de Ciclocros.
Campionatele Naționale de Ciclocros au fost găzduite de curtea Castelului Brukenthal din Micăsasa. Traseul le-a dat ceva bătăi de cap sportivilor. Deși precedenta cursă de ciclocros la care participase a avut loc în 2018, Edi Molnar și-a trecut în palmares titlul național la categoria Elite.
“Nu au trecut nici 24 de ore de când m-a sunat managerul echipei să mă întrebe dacă am chef să vin la acest concurs, dacă sunt pregătit. Sincer, nu eram, am început săptămâna trecută pregătirea pentru sezonul 2020, dar am zis să încerc, e un titlu de campion național. Încă un titlu e super tare. Traseul m-a scuturat puțin, dar după a treia tură am intrat în ritm și m-am distanțat de restul. Sunt multe curse de genul acesta, e interesant, vin mulți susținători. Cel mai fain la ciclocros e noroiul, murdăria”, ne-a declarat Ede Molnar, campion național la ciclocros.
Fetele nu s-au lăsat nici ele mai prejos, au îndurat frigul și noroiul și au încheiat cursa de ciclocros în aplauzele spectatorilor. La 19 ani, Eszti Bereczki a cucerit al patrulea său titlu național.
“La prima vedere mi s-a părut destul de ok traseul, dar erau și zone neplăcute, de exemplu pe gheață. Îmi place mult ciclocrosul și după ce îți găsești ritmul pe un traseu, ți se pare mult mai distractiv decât înainte. Uiți de frig și de noroi și doar te bucuri că te dai cu bicicleta”, a declarat Eszti Bereczki, campioană națională la ciclocros.
Prezent la cursele de ciclocros de la Micăsasa, președintele Federației Române de Ciclism i-a premiat pe campionii naționali. Eduard Novak îi prevede un viitor frumos acestei discipline.
“E foarte interesant ciclocrosul, nu degeaba este nebunie în Olanda, Belgia și în țările cu tradiție. Îmi pare bine că sunt câțiva organizatori care îsi dau interesul si reușim astfel să organizăm campionatul național și cupele naționale. Ciclocrosul începe să devină din ce în ce mai popular, mă bucur că există viitor și că sportivii vor să participe la această disciplină. Nu avem tradiție în acest sport, dar avem dorință și asta e cel mai important”, susține Eduard Novak, președinte FR Ciclism.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News