Deficitul balanţei comerciale a României s-a ridicat la 23,698 miliarde de euro, în 2021, în creştere cu 5,301 miliarde de euro faţă de 2020, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Anul trecut, exporturile FOB au însumat 74,7 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 98,398 miliarde euro. Exporturile au crescut cu 20,1%, iar importurile cu 22,1%, comparativ cu anul 2020.
În luna decembrie 2021 exporturile FOB au însumat 6,529 miliarde euro, iar importurile CIF au însumat 8,869 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,339 miliarde euro. Faţă de luna decembrie 2020, exporturile din ultima lună a anului trecut au crescut cu 28,7%, iar importurile s-au majorat cu 26,2%, potrivit INS.
Datele INS relevă că, în 2021, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (44,9% la export şi 35,2% la import) şi alte produse manufacturate (30,5% la export şi 29,8% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în anul 2021 a fost de 54,094 miliarde euro la expedieri şi de 71,263 miliarde euro la introduceri, reprezentând 72,4% din total exporturi şi 72,4% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în anul 2021 a fost de 20,605 miliarde euro la exporturi şi de 27,135 miliarde euro la importuri, reprezentând 27,6% din total exporturi şi 27,6% din total importuri.
INS precizează că soldul balanţei comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB şi a importului CIF, ca diferenţă între acestea. Soldul negativ al balanţei comerciale se numeşte deficit, iar cel pozitiv se numeşte excedent. Preţul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă preţul la frontiera ţării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum şi toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord. Preţul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă preţul la frontiera ţării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale preţului FOB, cât şi costul asigurării şi transportului internaţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News