Cu cât s-a vândut un colier care ar avea legătură cu regina ghilotinată a Franței, Marie Antoinette

Sursa: Pexels (foto cu rol ilustrativ)
Sursa: Pexels (foto cu rol ilustrativ)

Un colier somptuos, încrustat cu diamante de 300 de carate și legat de una dintre cele mai fascinante figuri din istoria Franței, a stârnit miercuri seară o dispută acerbă la licitația organizată de celebra casă Sotheby’s la Geneva. 

Piesa de rezistență a evenimentului, colierul ce datează din perioada georgiană, a reușit să atragă nu doar pasiunea colecționarilor, ci și fascinația istoricilor și a publicului, datorită presupuselor sale cu Maria Antoaneta, regina ghilotinată a Franței.

Vândut de un colecționar asiatic privat, colierul și-a dobândit valoarea nu numai prin măiestria execuției și raritatea diamantelor, ci și prin conexiunea sa cu un episod tulburător al istoriei monarhiei franceze. În 1785, “Afacerea Colierul Reginei” a zguduit Franța, devenind simbolul extravaganței regale și alimentând resentimentele populare.

Bijuteria a fost evaluată anterior la o sumă de până la 2 milioane de franci, potrivit Sotheby's.

"A fost o noapte electrică", a spus Andres White Correal, un specialist în bijuterii din cadrul Sotheby's, după ce colierul a fost vândut unei cumpărătoare a cărei identitate nu a fost dezvăluită.

"E evident că pe piaţă există o nişă pentru bijuterii istorice cu provenienţe fabuloase. Oamenii nu cumpără doar obiectul, cumpără toată istoria care îl însoţeşte".

Sotheby's a spus luna aceasta că o parte dintre diamante ar putea proveni dintr-un colier care a contribuit la căderea în dizgraţie a Mariei Antoaneta, membră a familiei regale austriece şi soţia regelui francez Ludovic al XVI-lea.

Ambii au fost ghilotinaţi în 1793 în timpul Revoluţiei Franceze. Bijuteriile respective s-au aflat în centrul unui scandal din 1785, cunoscut sub denumirea Afacerea Colierul Reginei, când o aristocrată care avea nevoie de bani, Jeanne de la Motte, s-a dat drept regina Franţei şi a achiziţionat colierul în numele suveranei, fără să plătească.

Un proces ulterior a hotărât că regina era nevinovată, dar nu a reuşit să-i diminueze notorietatea pentru comportamentul său extravagant, ceea ce a alimentat Revoluţia şi înlăturarea monarhiei franceze.

Diamantele şi colierul original, confecţionat în anii 1770, au fost ulterior vândute pe bucăţi pe piaţa neagră aşa că sunt aproape imposibil de localizat.

Cu toate acestea, unii experţi spun că vârsta şi calitatea diamantelor sunt indicii ale provenienţei lor.

Colierul, care seamănă cu o eşarfă, poate fi purtat deschis sau înnodat în faţă. Bijuteria s-a aflat în proprietatea marchizilor de Anglesey, o familiei aristocrată anglo-galeză, ai cărei membri l-au purtat la încoronarea regelui George al VI-lea în 1937 şi a reginei Elisabeta a II-a în 1953.

Citește și: Un colier cu diamante, având legături cu Maria Antoaneta, scos la licitație 

Andres White Correal a spus că persoana care a achiziţionat colierul era "în extaz". "Mi-a spus ceva frumos: Sunt extraordinar de fericită că am câştigat acest lot; nu e al meu, eu sunt doar custodele până când va apărea următorul proprietar", potrivit Reuters. 

Colierul a fost adjudecat pentru o sumă impresionantă de 4,26 milioane de franci elvețieni (4,81 milioane de dolari).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel