Cu cât se vinde un loc de parcare în Bucureşti

Foto: Brett Sayles - Pexels
Foto: Brett Sayles - Pexels

Locurile de parcare s-au scumpit treptat în ultimii ani pe măsură ce şi preţurile terenurilor şi al construcţiilor au crescut, iar dacă în 2015-2016 puteau fi cumpărate „la pachet“ cu apartamentul cu TVA de 5%, dacă sunt cumpărate ulterior clientul achită şi TVA de 19%.

Parcarea gratuită a maşinilor pe străzile lăturalnice din Bucureşti sau chiar pe bulevarde afectează businessul dezvoltatorilor dar şi dezvoltarea Capitalei. În oraşe precum Sibiu sau Oradea toate locurile de parcare sunt cu plată, fapt ce a permis dezvoltarea oraşelor, scrie Ziarul Financiar.

Locurile de parcare s-au scumpit treptat în ultimii ani pe măsură ce şi preţurile terenurilor şi al construcţiilor au crescut, iar dacă în 2015-2016 puteau fi cumpărate „la pachet“ cu apartamentul cu TVA de 5%, dacă sunt cumpărate ulterior clientul achită şi TVA de 19%.

„La o parcare obişnuită, fără alte lucrări, avem 29 mp necesari pentru un loc - suprafaţa subsolului împărţită la numărul de locuri. Ai nevoie de acces spre exemplu, suprafaţa construită are stâlpi, dar media e la 30 mp. O structură costă 150 euro/mp, 50-80 euro/mp costă finisarea, doar construcţia ar costa 15.000 euro, pe lângă costul cu utilităţile, pe lângă costul cu proiectarea, protecţia muncii.

„Cei care vând locul cu 20-30 de mii de euro fac profit, dar ceilalţi vând locul de parcare sub preţul de construcţie. Noi am vândut cu 11.000 la Lujerului, iar diferenţa merge în costul structurii supraterane deoarece sunt cazuri în care eu nu pot vinde locurile de parcare. La Timişoara 58 am vândut toate apartamentele şi am pe stoc 300 de locuri de parcare pentru că noi am construit la litera legii. Dar oamenii nu cumpără pentru că pot parca gratuit pe stradă, unde afectează circulaţia, iar clientul nu mai plăteşte 7.000-9.000 de euro pe un loc dacă poate parca gratuit“, explică Antoanela Comşa, director general, Gran Via Real Estate, şi preşedinte al Asociaţiei Investitorilor Imobiliari din România, citează Mediafax.

Pentru a reduce pierderile cu locurile de parcare nevândute, Gran Via discută închirierea acestora prin intermediul unei noi platforme dezvoltate la Cluj

„Acum suntem în discuţii cu start-up-ul YeParking pentru a le închiria. Spre exemplu avem aceeaşi problemă la Aviaţiei, din altă zonă, unde din 291 de locuri de parcare mai avem 100 nevândute. Toate aceste locuri nevândute vor fi puse pe această platformă pentru a fi închiriate. Cine are treabă în zonă poate parca acolo prin aplicaţie“, a explicat Antoanela Comşa.

Ea a subliniat că pe de-o parte statul pune presiune pe dezvoltatori să construiască locuri, dar pe de alta permite tuturor să parcheze gratuit oriunde vor pe străzile secundare: „De acum încolo, spre exemplu la Constanţa, la faza a doua pe care o vom demara în vară, vom include locul de parcare în preţul apartamentelor, iar cine spune că nu are maşină va primi răspunsul că locul de parcare costă zero lei. Nu ne permitem să investim atât de mult într-o parcare pentru a o ţine goală. Sperăm ca autorităţile să-şi facă treaba, iar la recepţie să verifice dacă dezvoltatorul a construit suficiente locuri de parcare. Dacă toţi ar construi conform legii, atunci toţi ar vinde la pachet apartament plus loc de parcare că nu le convine să rămână cu 300 de locuri de parcare şi atunci eu nu aş avea apartamente cu 10.000 de euro mai scumpe, cât ar costa locul de parcare în plus.

La Lujerului mai avem 30 de apartamente din faza a patra şi 370 de locuri de parcare în stoc. Fostul primar îmi explica să includ locul de parcare în preţ, dar nu putem pentru că dezvoltatorul de vizavi nu a construit suficiente locuri de parcare şi vinde mai ieftin, iar când vând, clienţii vor merge la el, nu la mine“, a explicat Antoanela Comşa, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel