Copreședintele USL, Victor Ponta, a declarat, luni, la începutul ședinței BPN că, în cadrul dezbaterii de marți, de la Bruxelles, nu va critica Guvernul condus de Emil Boc, ci se va angaja că uniunea nu aplica aceleași greșeli.
"O să discutăm despre activitatea noastră vis-a-vis de Parlament (în sesiunea ce începe la 1 februarie, n.r.), despre ceea ce facem mâine la Parlamentul European unde împreună cu colegii europarlamentari vom avea o acţiune foarte utilă prin care vrem nu să aducem critici Guvernului actual şi să ne angajăm politic ce nu vom face noi după ce vom fi la putere: nu vom mai adopta legile prin angajarea răspunderii, nu vom mai muta în mod neconstituţional alegerile din vară în iarnă, nu vom mai exercita controlul politic asupra Televiziunii Române printr-o altă doamnă Culcer, de data aceasta a noastră, a USL, nu vom mai promova modificării fundamentale ale organizării administrative sau ale sistemului de vot în mod abuziv”, a explicat liderul PSD, Victor Ponta.
În opinia președintelui social-democraților, ”Mâine, în Parlamentul European s-au schimbat lucrurile, nu criticăm, ci ne asumăm că nu vom face la fel ca cei care sunt astăzi la putere pentru o scurtă perioadă de timp", precizând că în cadrul ședinței USL ce va avea loc după-amiază vor fi validate o serie dintre deciziile luate în BPN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News