EXCLUSIV  Cu ce se ocupă Agenția Națională a Funcționarilor Publici și ce salarii primesc cei de la vârful instituției. Președintele ANFP are și casă de serviciu, și mașină

Cu ce se ocupă Agenția Națională a Funcționarilor Publici și ce salarii primesc cei de la vârful instuției. Președintele ANFP are și casă de serviciu, și mașină / Foto: Pixabay
Cu ce se ocupă Agenția Națională a Funcționarilor Publici și ce salarii primesc cei de la vârful instuției. Președintele ANFP are și casă de serviciu, și mașină / Foto: Pixabay

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) este instituţia publică a administraţiei publice centrale.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit site-ului instituției, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) asigură evidența și managementul funcţiei publice şi ale funcţionarilor publici, elaborând cadrele de competență, politicile și strategiile, precum și proiectele de acte normative în domeniu.

ANFP susține că are o permanentă colaborare cu instituţiile şi autorităţile publice din România "prin acordarea de asistenţă de specialitate compartimentelor de resurse umane în aplicarea legislaţiei specifice, dar și prin monitorizarea şi controlarea modului de aplicare a acesteia".

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici funcţionează în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a fost înființată în anul 2000 și este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat şi un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat.

Ce obiective susține ANFP că are pentru anul 2023

Pe site-ul instuției, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), susține că are următoarele obiective pentru anul 2023:

1. Profesionalizare şi prestigiu pentru funcţia publică.

2. Transformare digitală pentru gestiunea personalului plătit din fonduri publice.

3. Crearea premiselor pentru transformarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici într-o instituție de "nouă generație".

4. Consolidarea comunicării și cooperării instituționale pentru un management performant al funcției publice și al funcționarilor publici.

Conducerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici

Vasile-Felix Cozma, subsecretar de stat, este președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. El ocupă această funcție din anul 2022, iar anterior a fost consilier județean în cadrul Consiliului Județean Bihor, din 2020 până în 2022, potrivit CV-ului său. El a mai deținut funcția de președinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) și în perioada 2018-2019. Din anul 2020 până în 2021 el a fost inspector șef ANC la Autoritatea Națională pentru Calificări. Primul său job a fost cel de reprezentant vânzări la S.C. WHITELAND SRL, o firmă care s-ar ocupa de importul și exportul produselor alimentare.

Rareș Stelian Rusu, subsecretar de stat, este vicepreședintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici din anul 2021. Din anul 2009 până în anul 2020 el a fost director în cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici – Direcția programe cu finanțare externă (DPFE). El este absolvent al Facultății de Drept, Universitatea Nicolae Titulescu.

Claudia Lavinia Niculescu este secretar general, iar Mihaela Luminiţa Baciu, secretar general adjunct.

Ce salarii se dau la Agenția Națională a Funcționarilor Publici

Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici încasează un salariu de 9.734 lei, beneficiază de o locuință de serviciu, dar și de un autoturism de serviciu, plus un fond de protocol de 441 lei pe lună. Vicepreședintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici are un salariu de 8.518 lei, beneficiind și de un autoturism de serviciu, potrivit situației salariale din iunie 2023.

Secretarul general are un salariu de 13.413 lei și o mașină de serviciu. Secretarul general adjunct încasează un salariu de 11.523. Cel mai mic salariu încasat la Agenția Națională a Funcționarilor Publici este cel al unui șef serviciu gr. II, de 2.194 lei. Situația drepturilor salariale a angajaților ANFP poate fi văzută AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel