Publicitate
Elena Udrea și-a anunțat candidatura la președinție. Scenariul ”Al. Ioan Cuza” nu a fost invalidat, dimpotrivă. Orice variantă rămâne în picioare. Candidatura pe care a lansat-o vicepreședintele PDL a fost condiționată de mișcările USL, de candidatura lui Victor Ponta, de situația politică din 2014. La nivelul opiniei publice se dă semnalul cursei electorale. Udrea își asumă candidatura, dar lasă deschise opțiuni viitoare.
Cui folosește aprinderea fitilului, cu un an și mai bine înainte de momentul electoral 2014? Nu este o greșeală intrarea în cursă atât de devreme? Din păcate, pentru adversarii Elenei Udrea, nu!
În primul rând, câștigă în planul imaginii. Orice atacuri ale liderilor USL vor fi puse, de acum, pe seama temerilor stârnite de această candidatură. La fel, reclamațiile Corpului de control, auditurile etc. Cota unui candidat la președinție crește automat: una este să fii un parlamentar oarecare, printre 500 de colegi, alta să fii challenger-ul lui Antonescu sau Ponta.
Principala lovitură îi este administrată lui Vasile Blaga. Echipa care conduce PDL nu are niciun candidat serios la prezidențiale. Răspunsurile la această întrebare au fost simple trageri de timp, după care a venit vacanța, care a pustiit sediul din Modrogan. Dacă s-ar da curs amenințării lui Cezar Preda, și ar fi dată afară din partid Udrea, nu este exclusă o mare rușine pentru un partid ”democrat”: invalidarea dictatului în Instanță. Dacă rămâne, nu poți să-i opui niciun alt nume pentru președinție. Iar dacă e candidatul pentru Cotroceni al PDL, ce caută Blaga la șefia partidului? Dacă trece timpul și PDL nu începe să crească în sondaje, ba chiar scade, pentru că își dispută același electorat cu PMP, pedeliștii vor fi ceva mai critici cu echipa Blaga. După europarlamentare, nu văd cum poate fi evitat un congres extraordinar, în care să se rejoace meciul din mai 2013.
Până să candideze împotriva lui Ponta, la președinția României, Udrea va candida împotriva lui Blaga, la președinția PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu