Cuba şi Rusia au semnat joi la Havana un protocol de asistenţă din partea Moscovei pentru diverse proiecte din domeniul transportului, de la modernizarea reţelei feroviare cubaneze, aflată deja în derulare, până la infrastructuri portuare şi pregătirea piloţilor de aviaţie, transmite EFE.
Acordul, semnat la o reuniune a Comisiei Interguvernamentale Cuba-Rusia, facilitează "colaborarea în domeniile transportului feroviar, maritim şi aviaţiei", precum şi realizarea proiectelor operate de companii ruse, a indicat ministrul adjunct al Transportului din Rusia, Dimitri Zverev, citat de agenţia cubaneză de stat ACN.
Semnarea protocolului poate accelera proiectul feroviar aflat deja în curs pe insulă, în care Rusia va fi responsabilă de îmbunătăţirea reţelei şi a transportului cu trenuri de marfă, investiţie ce se ridică la aproximativ un miliard de euro până în 2030.
"Se pregăteşte un plan concret de măsuri şi se analizează condiţiile contractuale în aşa fel încât părţile să poată semna înainte de octombrie anul acesta şi să poată începe modernizarea sistemului feroviar din Cuba", a declarat Zverev.
În domeniul aviaţiei, ambele state vor coopera pentru sporirea siguranţei navigaţiei aeriene, iar Rusia şi-a reiterat intenţia de a "contribui la instruirea piloţilor" cubanezi şi la creşterea gradului de calificare a acestora.
În ultimii ani, Cuba şi Rusia şi-au impulsionat relaţia bilaterală pentru a restabili strânsa cooperare avută înainte de dispariţia Uniunii Sovietice (URSS) în 1991, prin semnarea de noi acorduri de cooperare economică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu