EXCLUSIV  ”Cucu” sau „păsărica” la Bâlciul Moșilor. Povestea vechilor fotografi din București (III)

Unii dintre acești fotografi au fost martori la evenimente importante sau în atelierele cărora au intrat personalități politice sau literare.

”Clișeele se conservă 2 ani pentru comande”

În perioada 1859-1865 alți fotografi ai Bucureștiului care trebuie consemnați: (după F. Mandy despre care am scris anterior) W. Wollenteit, a căror fotografii se spune că le depășeau în calitate pe cele de la Paris. Atelierul său era situat în aceeași clădire cu Sala Bossel, peste drum de Teatrul Național. Un altul, un anume Bielig, apoi urmașii săi Otto și Jean Bielig, care au deschis sucursale la Galați și Botoșani. În 1865 au mai deschis atelier în București doi vienezi: Zipser și Fritz, apoi K.F. Zipser, un urmaș al primului deschide atelier „alăturea cu Hotelul Oteteleșianu” , tot el deschide și o sucursală la Craiova. El a scris pe cartoanele fotografice: „Clișeele [sticlele] se conservă 2 ani pentru comande.” Alte nume consemnabile sunt: J. Marie, Franz Duschek (mare concurent al lui Szathmari. Carol I i-a da dreptul și lui Duschek de a se numi „fotograful curții”.

Urmează alte nume de fotografi pe care îi vom consemna pe scurt din cantitatea consistentă de informații pe care o pune la dispoziție George Potra. Este vorba despre M. Wandelmann, fiul unui important fotograf care în 1872 avea cel mai important atelier de fotografie din Bârlad. Acesta avea atât experiența Vienei, cât și a Parisului, unde aflăm că a lucrat cu vestitul fotograf Ch. Reutlingher, în Bulevardul Montmartre. Reutlinher obținuse premiul I la Expozția Universală din 1867. M. Wandelmann s-a întors în România pentru a exercita pe cont propriu meseria pe care o învățase. El este cel care a introdus cărțile poștale cu fotografii proprii.

Ludwig Angerer a fost un ofițer farmacist care a locuit la București în timpul ocupației austriece. „În timpul cât a stat aici, în afară de îndeplinirea slujbei, din pasiune sau din ordinul autorităților austriece locale, a făcut o serie de fotografii, adevărate documente pentru mijlocul secolului al XIX-lea.” Se consemnează că importanța lor rezidă din faptul că a făcut printre cele mai vechi fotografii cu aspecte din Bucureștii de atunci.

Fotograful contelui care a refuzat să fie domn al principatelor române

Se succed fotograful B. Engels, care l-a fotografiat pe B.P. Hașdeu, J. Tiedge avea un atelier în București, Gustav a. Waber cumpărat de Samuel Korn, cu sediul al Viena și numele High-Life, doi asociați străini: Maier și Gerstl, apoi atelierul A.R. Jellinek & Co., K.F. Zipser, E.Pesky, Andreas D. Reiser, B. Baer, apoi M. B. Baer, L. Letzer, fotograful care, scrie Potra, în ziua de 11 februarie 1866, când a fost detronat Cuza Vodă a scos din ordin sau poate numai dintr-un spirit comercial „cea mai nimerită fotografie” a lui „I. S. Philip Conte de Flandra” proclamat la 11 februarie prinț al Principatelor Unite Române în locul lui Cuza, dar acesta, după cum aflăm din alte surse „înrudit cu Burbonii, ca să nu-l supere pe Napoleon III, a refuzat instantaneu propunerea, prin consulul general al Belgiei în Principate, Jacques Poumay” .

Un alt fotograf a fost Smedeanu, care la 26 aprile 1866, scoate fotografia celui care a primit tronul, Carol I. Mai sunt consemnați: Szőlősi, care în 1883 a ajuns fotograful m.s. regelui Carol I, apoi soția lui Maria Szőlősi. Atelierul soților Szőlősi au rămas două fotografii inedite, a boierului Iancu Cesianu și a lui N. Iorga, când a venit la București. Ucenicul soților Szőlősi, M. Spirescu și apoi fiul săi I. Spirescu au continuat munca și au avut rezultate notabile. Carl Hanny, un alt fotograf al vremurilor, a lăsat moștenire o fotografie a doctorului chimist Alfred Nicolaus Bernath-Lendway, colaboratorul doctorului Carol Davila. Alți fotografi consemnați de Potra în lucrarea sa „Bucureștii de ieri” sunt: E. Teodorovici (Theodorovitz), Jehalsky, Hitrow, Max Schwartz și, folosindu-se de sursa documentară „Călăuza Bucurescilor” întocmită de Th. Bauer în 1882, Potra mai amintește pe: Engels Balet, Heter Julia, Sam. Heter și Prighel Henrich josef.

Alți fotografi care au rămas în istoria Bucureștiului mai sunt: I Niculescu, primul fotograf oficial al poliției, Theodor Hr. Fachiroff (Potra consemnează că informația este primită de la Emanoil Hagi Moscu), Ștefan Gere, cu atelierul „la gura Cișmigiului”, Jean Gagel, Louis, Marcu Andre, L. Waisman, Joseph Török , majoritatea aveau ateliere în clădiri de pe Calea Victoriei.

Amintire cu „cucu” sau „păsărica” la Bâlciul Moșilor

„În copilăria noastră și chiar părinții în copilăria lor, au apucat atelierele fotografie din vestitul bâlci al Moșilor. Acolo erau barăcile care găzduiau atelierele fotografice atât de căutate de populația mahalalelor și de numeroasa țărănime venită din aproape toate județele Țării Românești. Fiecare atelier avea în față, de o parte și de alta a ușii de intrare, câte o vitrină cu geam în care erau expuse tot felul de fotografii, drept reclamă. Fotografiile expuse însă, în majoritatea cazurilor, nu erau executate la minut, așa cum se anunța, ci la opt zile, făcute la atelierele fotografice din oraș. Fotografia la „Moși” costa relativ convenabil și dădea posibilitatea oricui să se fotografieze când vrea și cum vrea, chiar cu fes de carton pe cap și cu trompetă la gură. Când treceai prin fața fotografilor de la „Moși”, chiar dacă nu aveai intenția să te fotografiezi, erai invitat cu multă stăruință, iar oamenii mai simpli erau chiar trași de mânecă, împinși de spate și băgați oarecum cu sila, în baracă. Ți se spunea: „Dacă nu-ți place, nu plătești și nu ești obligat s-o iei”. Dar rar când se întâmpla așa ceva, fiindcă fotografia chiar dacă nu era albă și frumoasă ca cea din vitrină, asemănare cu tine tot avea și apoi nu era nimerit să faci ceartă cu negustorul pentru o bagatelă, adică pentru o sumă de nimic. (…) Mai toate persoanele fotografiate păreau niște statui prin nemișcarea lor, fiindcă așa trebuia: nici să clipești nu aveai voie. Ți se atrăgea atenția să zâmbești, dar trebuia să încremenești cu surâsul pe buze atunci când ți se spunea „păsărica” sau „cucu”, scrie George Potra.

În fotografie: Prințul Filip, Conte de Flandra ( 1837-1905)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News