PNL și-a bătut joc de un om, apoi l-a repus în funcție ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Publicitate
PNL a avut un mod tare ciudat de a acționa vizavi de cercetătorul Costel Vânătoru de la Banca de Resurse Genetice Vegetale - pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale. Întâi l-a demis, apoi s-a lăudat că l-a repus în funcție ca și când ar trebui să i se ridice vreo statuie.
De fapt, liberalii nu merită nicio statuie. Au îndreptat o greșeală pe care au făcut-o. Nimic mai mult. Sau, mai bine zis... victoria readucerii lui Costel Vânătoru la conducerea Băncii de gene aparține buzoienilor care au ieșit în stradă pentru a-și striga revolta. Și buzoienii nu ies în stradă prea des. Au cerut repunerea cercetătorului în funcție și, după foarte multă presiune, ministrul Agriculturii, ca printr-o minune, a cedat și a decis să-l pună pe Vânătoru acolo unde îi este locul.
Pe 23 decembrie, preşedintele filialei PNL Buzău anunța că s-a stabilit repunerea lui Costel Vânătoru în funcţia de director al Băncii de resurse genetice vegetale de la Buzău. Ca și când victoria îi aparținea, uitând că, în urmă cu câteva zile, făcea declarații scandaloase despre marele cercetător. Liderul PNL Buzău Cristinel Romanescu spunea că nu ştie detalii despre înlocuirea lui Vânătoru, subliniind că proiectul Băncii de Gene este unul naţional şi că oricum nu stă într-un singur om. De parcă în România există mii de cercetători. Nu, cei mai mulți au plecat, lucru pe care, după cum spunea chiar Vânătoru, ar fi trebuit să-l facă și el. În fine, apoi a urmat o petrecere la PNL Buzău unde a venit ministrul Agriculturii.
În cele din urmă, Vânătoru a fost repus în funcție, iar președintele PNL Buzău și-a revizuit opinia. După ce a zis că Banca de gene nu stă într-un singur om, acum a lăsat să se înțeleagă că s-a luptat enorm pentru Vânătoru: ”In urma discutiilor purtate cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, cercetătorul Costel Vânătoru va fi repus in funcția de director al Băncii de Resurse Genetice Vegetale de la Buzău. Astfel, Costel Vânătoru, în calitatea sa incontestabilă de cercetător în cadrul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare-Legumicolă Buzău, poate în continuare să își pună în valoare cunoștințele în vederea dezvoltării sectorului legumicol național. Mult succes!”.
Și ministrul Agriculturii, Adrian Oros, dădea de înțeles că nu este nevoie de Banca de gene de la Buzău din moment ce avem una deja la Suceava. Ce l-a făcut să se răzgândească nu se știe.
"La momentul actual există o singură Bancă de Gene funcţională – Banca de Resurse Genetice Vegetale Mihai Cristea Suceava, care reprezintă România în cadrul organismelor europene şi internaţionale (FAO- Programe europene de resurse genetice vegetale) şi care prin contribuţiile acesteia a făcut deja vizibil efortul României în direcţia conservării patrimoniului genetic”, spunea Adrian Oros.
În orice caz, meritele pentru repunerea cercetătorului în funcție nu aparțin PNL-ului, ci oamenilor care au ieșit în stradă pentru a cere să se facă dreptate, a oamenilor care au inițiat petiții pentru îndreptarea situației.
Ar fi fost victoria PNL dacă nu am fi vorbit despre decapitări, ci despre ajutoare date de Guvern pentru ca Banca de gene să funcționeze cu mai mult de 12 angajați cât are în prezent. Pentru desfășurarea activității în bune condiții, Băncii îi sunt necesare 30 posturi, cu încadrare în numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și unităților aflate în subordinea acestuia. Așadar, rămâne să vedem dacă vor fi deblocate celelalte posturi pentru ca Vânătoru să-și vadă de treburile sale în ale cercetării.
Amintim că în urmă cu aproape două săptămâni, cercetătorul Costel Vânătoru a fost eliberat din funcţia de director al Băncii de gene din Buzău.
În jur de 500 persoane au participat în urmă cu o săptămână, în centrul Buzăului, la un miting de protest faţă de demiterea cercetătorului Costel Vânătoru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu