Cui folosește intrarea Unitisalvam în politică

Într-o zi simbolică, a mitingului anti-Ceaușescu, activiștii Unitisalvam au lansat un manifest  în 10 puncte, numit ”proclamația de la București”. Pe lângă solicitările firești unei mișcări care își propune transformarea țării într-o rezervație naturală, Uniții au lansat și revendicări politice. Importante sunt punctele 4 și 5, care solicită relaxarea condițiilor de înființare a partidelor, eliminarea pragurilor electorale și reducerea numărului de semnături pentru înregistrarea candidaților independenți.

Cererile marchează evoluția spectaculoasă a mișcării ”anti-sistem”. Născută din nemulțumiri și temeri, Unitisalvam s-a bazat pe axiome vehiculate pe net, pe dovezi furnizate de bloguri și pe un discurs naționalist, cu accente extremiste. A refuzat violent încercările unor politicieni de asociere, a condamnat clasa politică și a atacat virulent sistemul, pentru ca acum să pretindă o intrare mai facilă în…sistem, adică în Parlament.

Fără pretenția de a descifra toate intențiile celor ce controlează mișcarea, se pot avansa câteva scenarii, după proclamația de la București.

1. Lipsită de legitimitatea votului, Mișcarea simte că își pierde forța de persuasiune. În fond, o minoritate, oricât de zgomotoasă, are alte argumente că reprezintă majoritatea. Manifestațiile de duminică au început să plictisească publicul neutru, repetă obsesiv aceleași lozinci și sfârșeșc în ridicol. Tema apocalipsei s-a dezumflat, odată ce exploatarea cu cianuri de la Certej funcționează și nu omoară pe nimeni. Stridențele și agresivitatea limbajului pot atrage extremiștii, dar îndepărtează publicul preocupat de probleme economice. Mai grav, lipsa unui orizont demobilizează mitingiștii. Intrarea în Parlament poate da o finalitate demersului, menținând lumea pe baricadă.
2. Refuzul ”clasei politice” de a satisface aceste revendicări va constitui o scuză pentru eșecul electoral al liderilor eco, dar și un argument care va alimenta discursul mișcării (se tem, ne blochează accesul, își conservă privilegiile). De asemenea, poate constitui un pretext pentru escaladarea violenței, ca răspuns la refuzul de a permite intrarea out-sider-ilor în ecuația electorală.
3. În cazul în care aceste proteste sunt subvenționate din exterior, o fragilizare a sistemului politic nu poate decât să servească intereselor ”sponsorului”.  Practic, cele două puncte din proclamație ne-ar aduce înapoi în 1990, cu o puzderie de partide și candidați independenți. Instabilitatea afectează capacitatea administrativă, capacitatea de a genera strategii naționale, predictibilitatea și are impact economic negativ. De altfel, alungarea investitorilor este o prioritate a manifestanților.  De această evoluție ar profita țările care concurează cu România în atragerea resurselor de pe o piață în criză.
4. În cazul în care protestele ar fi  sprijinite de forțe politice sau structuri din țară, cel mai mult are de câștigat Opoziția extra-parlamentară. Este greu de crezut că PDL sau UDMR vor accepta schimbări care să le ”mănânce” din cota pentru euro-parlamentare. Ca urmare, vor fi ștampilate drept partide din sistem, retrograde, care se opun manifestanților. Voturile nemulțumiților vor fi captate de partidele anti-sistem, aflate acum în afara Parlamentului sau în curs de organizare. Solicitările lansate în 21 decembrie îl lasă în ofsaid și pe Crin Antonescu, care a încercat să atragă manifestanții anti-Roșia, dar nu are cum satisface revendicările politice ale Mișcării.
5. Activiștii de meserie cred că pot obține un job în Parlament.  Dincolo de cauzele înalte, s-a văzut că se poate trăi din politică, așa cum o face deja un ecologist care nu a avut altă profesie până la intrarea în Parlament. Oamenii care au reușit să coordoneze protestele se cred suficient de populari pentru a transforma simpatia în capital electoral. Pe care să îl folosească personal, dacă nu îl vor transfera celor interesați.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News