Cuișoare, beneficii. Combat STRESUL, îmbunătățesc DIGESTIA, elimină DURERILE DENTARE

Sunt nelipsite din orice cabinet de condimente, iar turta dulce, lasagna, vinul fiert şi multe dintre preparatele preferate în anotimpul rece nu ar avea acelaşi farmec fără ele. 

Alegeri prezidentiale 2024

Cuişoarele, obținute din mugurii floriferi ai arborelui exotic Eugenia caryophyllata, sunt apreciate din timpuri străvechi. De altfel, există indicaţii arheologice cum că ar fi fost comercializate cu aproape 2.000 de ani î.hr.

Datorită gustului foarte aromat, picant şi dulceag, în acelaşi timp, în Imperiul Roman, repectiv în Grecia Antică, erau unele dintre cele mai scumpe mirodenii, fiind pe picior de egalitate cu piperul sau nucşoara.

În medicină, datorită conţinutului bogat de antioxidanţi, mangan, acizi graşi omega-3, vitamina K, vitamina C, calciu, magneziu şi fibre, sunt folosite ca antifungic, agent antibacterian, antiseptic şi analgezic

Reduc inflamaţiile

Cuişoarele conţin, de asemenea, un compus numit eugenol, despre care studiile arată că ar ajuta la prevenirea toxicităţii produse de poluanţii din mediu, respectiv a cancerului tractului digestiv sau a inflamaţiilor articulaţiilor.

De altfel, studiile efectuate pe animale indică faptul că adăugarea extractului de cuişoare în dietă reduce simptomele inflamatorii cu 15-30%. De asemenea, flavonoizi precum camferol şi ramnetin, pe care îi conţin, contribuie şi ei la proprietăţile antiinflamatoare şi antioxidante.

Ameliorează durerile dentare

Eugenolul este folosit şi în stomatologie datorită efectului anestezic, dar şi a proprietăţilor antibacteriane. Durerile de dinţi se pot ameliora temporar prin pansarea dintelui sau a gingiei cu puţină vată îmbibată cu ulei de cuişoare, care acţionează şi asupra infecţiilor dentare.

Reduc greaţa şi stările de vomă

Stările de greaţă din timpul sarcinii pot fi ameliorate cu uşurinţă prin folosirea unui amestec făcut din zece cuişoare mixate cu pastă tamarin, apă şi zahăr din trestie de zahăr.

Tratează afecţiunile pielii

Aplicat pe vânătăi şi zgârieturi în amestec cu uleiul de măsline, uleiul de cuişoare are rolul de a ameliora şi de a trata afecţiunile pielii. De asemenea, este eficient în tratarea pielii uscate, în ameliorarea vergeturilor, pentru pungile de sub ochi sau pentru pielea obosită.

Citește și: Simptome ficat bolnav. Cum îți dai seama că ai probleme la ficat 

Împrospătează respiraţia

Incluse în alimentaţia de zi cu zi, în ceaiuri sau în diferite băuturi răcoritoare sau alcoolice, cuişoarele au capacitatea de a împrospăta respiraţia bucală.

Combat stresul

Ceaiul preparat dintr-un amestec de cuişoare, busuioc, mentă şi cardamon are efecte relaxante, aroma sa contribuind la reducerea nivelului de stres din organism.

Îmbunătăţesc digestia

Cuişoarele ajută la relaxarea musculaturii netede a tractului gastro-intestinal, ameliorând astfel stările de vomă, diareea, balonările sau durerile de stomac. Decoctul este şi un ajutor de nădejde şi în combaterea flatulenţei şi a indigestiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel