Culisele apărării lui Vadim: aruncatul cu apă în executorul judecătoresc - opinie politică

vadim-la-parchet
vadim-la-parchet

Avocata Mariana Ștefan, care îl reprezintă pe Corneliu Vadim Tudor în fața Parchetului, consideră că liderul PRM nu poate fi anchetat penal, fiind protejat de statutul său de europarlamentar. Aruncarea unui pahar cu apă în executorul judecătoresc este considerată drept o opinie politică, iar ”imunitatea acoperă nu doar faptele care se săvârșesc prin vorbe ci și alte activități, inclusiv atitudinea fizică”.

Mariana Ștefan a ridicat o excepție pornind de la Constituția României și Regulamentul privind privilegiile și imunităților membrilor Parlamentului European. Astfel, pentru faptele pe care le impută Ministerul Public, Vadim se bucură de impunitate, acestea având o legătură juridică directă cu întreruperea activității sale  politice.

Executorul judecătoresc și organele de poliție au intrat în forță în biroul europarlamentarului, întrerupând o conferință de presă a acestuia,  se susține în excepția ridicată de avocata Ștefan. Europarlamentarul avea invitați mai mulți jurnaliști, iar prin forță s-a oprit difuzarea, dar și înregistrarea unei declarații politice a lui Vadim Tudor, pe teme de interes public având legătură cu  mandatul de europarlamentar.

Răspunsul lui Corneliu Vadim Tudor, recunosc avocații, îl constituie faptele pe care este acuzat, dar acestea au o legătură directă cu opinia politică exprimată. Opiniile politice, explică avocata Mariana Ștefan, pot fi opinii verbale, dar și alte activități fizice (cum ar fi, în acest caz, gestul de a arunca un pahar de apă spre executorul judecătoresc-n.n.). Avocații lui Vadim arată că gesturile liderului PRM au succedat provocării făcute de executorul judecătoresc și de organele de poliție, deci europarlamentarul se bucură de imunitate.

În susținerea acestei excepții se aduce jurisprudența în domeniul constituțional, care precizează că parlamentarul se bucură de imunitate nu doar pentru faptele care se săvârșesc prin vorbe, ci și pentru alte activități, inclusiv atitudinea fizică, interpretată de procurori în acest caz ca fiind agresiune la adresa executorului judecătoresc. Aruncatul paharului cu apă ar reprezenta, deci, exprimarea unei opinii care are legătură cu activitatea politică.

Citeşte şi:

Vadim a depus plângere la Parchet privind hackeri care îi atacă site-urile

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel