Vremea a făcut ravagii, vineri în România. O aeronavă Tarom, ATR 42-500, care plecare de pe București-Otopeni și se îndrepta spre Belgrad, a aterizat forțat în Timișoara.
Aeronava Tarom ATR era la 7000-7500 de metri când s-a depresurizat, adică a rămas fără oxigen, aerul fiind rarefiat. Cum aeronava nu este prevăzută cu măști de oxigen pentru pasageri, pilotul, unul experimentat, a avut experiența necesară pentru a reacționa rapid și, în primul rând a coborât la o altitudine la care pasagerii să poată respira, potrivit informațiilor dcnews.ro. Pilotul avionului este Vlad Borza, instructor pe ATR. El a fost și în lotul național de acrobație aeriană.
Din cauza ionizării, pilotul de pe ATR mai avea o problemă, nu s-a mai înțeles cu solul. Pentru a putea ateriza pe aeroportul din Timișoara, el a comunicat cu un Airbus A310, tot de la Tarom, aflat la o altitudine mai mare, de deasupra sa, practic. Pilotul de pe Airbus A310 i-a dat indicații pilotului de pe ATR 42-500 pentru a ateriza în siguranță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu